21 iulie 2021

 

În vederea fluidizării circulaţiei

Sistem integrat de management al traficului din municipiul Suceava

>Proiectul include „linie verde”, detectarea maşinilor din trafic şi a locurilor de parcare libere, amenajarea intersecţiilor, şi trecerilor de pietoni, precum şi a unei reţele de piste de biciclete

Primarul Ion Lungu a semnat, ieri, cu reprezentaţii Aduro Impex București - firma câştigătoare a licitaţiei organizate de Primărie - contractul documentaţiei tehnico-economice aferentă proiectului „Sistem integrat de management şi modelare urbană destinat fluidizării traficului şi îmbunătăţirii calităţii vieţii”. Edilul-şef a declarat, într-o conferinţă de presă, că valoarea contractului este de 750.652 lei şi că suma necesară pentru realizarea documentaţiei va fi asigurată din fonduri europene, lider de parteneriat fiind Agenţia de Dezvoltare Nord-Est. Pntre activităţile vizate se număr creare a unui sistem integrat de management al traficului în reşedinţa de judeţ, sistem incluzând „linie verde”; detectarea numărului de vehicule aflate în trafic; detectarea locurilor de parcare libere; amenajarea sau reamenajare intersecţiilor; amenajarea de treceri de pietoni, cu semnal controlat pentru persoanele cu deficienţe sau cu nevoi speciale etc. De asemenea, în proiect sunt prinse dezvoltarea reţelei de piste dedicate circulaţiei bicicletelor pe traseul Bulevardul „Sofia Vicoveanca”-Zona centrală-Cetatea de Scaun-Parcul Șipote-malul râului Suceava -Cetatea Zamca- Calea Unirii-strada „Cuza Vodă”-cartierul „Tinereții” („Laniște”). Totodată,  în vederea reducerii emisiilor de dioxid de carbon şi a poluării generate de traficul rutier, pe raza capitalei de judeţ, de-a lungul principalelor artere, ar urma să se  planteze perdele vegetale-verzi. Potrivit primul gospodar Ion Lungu, selectarea speciilor de arborilor şi arbuştilor se va face funcţie de condiţiile pedo-climatice specifice municipiului Suceava.