Consiliul Local aprobă
Transport metropolitan în
municipiul Suceava şi 8 localităţi învecinate
>Serviciului de transport public de persoane prin curse
regulate va fi gestionat în comun, acesta urmând a fi unul suportabil din
punctul de vedere al tarifului
>În vedere este şi o infrastructură de transport modernă, pentru
a satisface nevoile de deplasare ale populaţiei, personalului instituţiilor
publice şi agenţilor economici
Consiliul Local va aproba, în şedinţa ordinară din această săptămână, participarea municipiului Suceava la înfiinţarea Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Suceava”. Asociaţia va avea sediul pe Bulevardul „1 Mai” nr. 5A, scopul acesteia constând, în principal, în înfiinţarea, organizarea, reglementarea, monitorizarea şi gestionarea în comun a serviciului de transport public de persoane în unităţile administrativ-teritoriale membre. Potrivit proiectului de statut, pentru început, printre obiectivele noii structuri asociative se numără înfiinţarea unui compartiment care să autorizeze, să organizeze, să coordoneze şi să controleze prestarea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate. Potrivit expunerii de motive la proiectul de hotărâre, semnat de primarul Ion Lungu şi viceprimarul Lucian Harşovschi, prin înfiinţarea Asociaţiei se va îmbunătăţi planificării a transportului de călători, prin crearea unei reţele integrate eficiente din punctul de vedere al costurilor, accesibilitatea cetăţenilor la serviciile de transport public îmbunătăţindu-se. La constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Suceava” sunt luate în calcul standardele europene de protecţia mediului; respectarea drepturilor utilizatorilor serviciului de transport; rezolvarea problemelor economice şi sociale ale asociaţilor; administrarea eficientă a bunurilor şi fondurilor publice ale sistemelor de transport din localităţile asociate, cât şi asigurarea unui serviciu public suportabil pe latura de tarif de transport.
Totodată, în vederea sunt dezvoltarea economică a localităţilor, printr-o infrastructură de transport modernă, precum şi satisfacerea cu prioritate a nevoilor de deplasare ale populaţiei, personalului instituţiilor publice şi operatorilor economici. Asociaţii sunt municipiul Suceava, oraşul Salcea şi comunele Adâncata, Bosanci, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuţi şi Şcheia. Patrimoniul iniţial al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Suceava” este de 3.000 de lei, municipiul Suceava contribuind cu 1.400 de lei, iar ceilalţi 8 membri cu câte 200 de lei. Reprezentanţii municipiului în Adunarea Generală a Asociaţiei sunt cei 23 de consilieri locali. Vom face o societate de transport electric metropolitan în oglindă cu ceea ce avem în Suceava cu un număr posibil, similar, de 60-70 de autobuze electrice, număr care va rezulta din studiul de oportunitate, astfel încât să putem desfăşura activitate de transport electric în toată această zonă urbană funcţională. Sigur, şi cu o ţintă foarte exactă, aceea de fluidizare a traficului, prin scoaterea transportului intrajudeţean din oraşul nostru” informa, la începutul lunii aprilie, Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.