08 decembrie 2018


Sprijin financiar pentru speciile taurine, bubaline, ovine, caprine, porcine și ecvine
·        Până pe 17 decembrie, crescătorii de animale pot depune cereri pentru ajutorul de stat pe 2019.
Începând cu 4 decembrie 2018, se depun Cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2019. Potrivit Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Suceava, schema de sprijin are ca obiectiv  acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic. Cererile completate de către solicitanţii prestatori ai serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale vor trebui avizate de către Agenţia Naţională pentru Zootehnie (ANZ). Acestea vor fi însoţite de dovada că solicitantul este persoană juridică, cât şi de acreditarea acestuia pentru prestarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, eliberată de ANARZ. La dosar se va depune  lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, avizată de ANZ şi care va cuprinde denumirea; adresa; CUI/CIF/CNP, după caz; codul CAEN; numărul unic de identificare a întreprinderii la APIA; numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar; rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor; numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona „întreprindere nou-înfiinţată”. Nu în cele din urmă, necesară este copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, precum şi lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale. Ajutorul de stat se acordă pentru rasele de animale din speciile taurine, bubaline, ovine, caprine, porcine și ecvine.