03 decembrie 2018


În cinstea Centenarului Marii Uniri,
Optzeci de tineri au primit cheile locuinţelor ANL nou-construite pe Bulevardul „1 Decembrie 1918”   
·        Pentru prima dată există locuinţe în exces faţă de numărul de solicitări, disponibile fiind 96 de unităţi de locuit, în timp ce pe listă s-au regăsit 89 de îndreptăţiţi.
·        Amplasamentul pentru ridicarea celor 4 blocuri a fost predat firmei constructoare pe 16 iunie 2016, la acel moment durata execuţiei fiind estimată la 24 de luni.
Primăria Suceava a repartizat, în pre-ziua aniversării Centenarului Marii Unirii, 80 de noi unităţi de locuit ANL, recepţionate pe Bulevardul „1 Decembrie 1918”, în cartierul Obcini. Tinerii beneficiari, în vârstă de maxim 37 de ani, au primit cheile garsonierelor şi apartamentelor de la viceprimarii Lucian Harşovschi şi Marian Adronache, care le-au urat acestora Sărbători de iarnă fericite în casă nouă.  Cele 4 blocuri au fost finanţate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în baza unui program naţional de construire de locuinţe cu chirie destinate tinerilor, autorităţilor municipale sucevene revenindu-le sarcina suportării cheltuielilor cu amenajarea şi branşarea imobilelor în cauză la reţele de utilităţi. De altfel, fericiţii posesori ai cheilor vor trebui să meargă la E-on Electrica şi Delgaz Grid pentru a încheia contracte de furnizare şi a li se monta contoarele necesare. La fel, blocurile în cauză sunt branşate la sistemul centralizat de termoficare a municipiului, iar după perfectarea contractelor cu Thermonet, chiriaşii vor plăti încălzirea indiferent dacă s-au mutat ori nu au apucat să o facă. În acest sens, va fi necesară constituirea unei asociaţii a chiriaşilor sau afilierea la o asociaţie de proprietari din zonă.Chiria lunară achitată de către beneficiarii în vârstă până la 35 de ani este de 161 de lei pentru o garsonieră şi de 240 de lei pentru un apartament cu 2 camere. Chiriaşii de peste 35 vor plăti, conform reglementărilor în vigoare, între 193 de lei şi 277 de lei pe lună, la care se adaugă sau se scade o mică sumă, în funcţie de venitul realizat. După 1 an de plată neîntreruptă a chiriei, doritorii se pot adresa lucrătorilor de la compartimentul specializat al Primăriei pentru a-şi cumpăra apartamentul sau garsoniera. La aceasta dată, preţul pe metrul pătrat este de 1.578,57 de lei, stabilit prin hotărâre de Guvern, o garsonieră costând aproximativ 20.000 de euro, iar un apartament circa 30.150 de euro. Unităţile de locuit vor pute a fi achiziţionate şi în rate, cu un avans de 15%, eşalonate în 15, 20 sau 25 de ani.   Contractele de închiriere sunt parafate începând de luni, 3 decembrie, la semnarea acestora beneficiarii achitând o garanţie 1.000 de lei în cazul unei garsoniere, respectiv de 1.500 de lei, în cel al unui apartament cu două camere. 

Primii 80 de beneficiari de pe lista aprobată în Consiliul Local au primit apartamente şi garsoniere în cele 4 blocuri nou construite în cartierul Obcini, pe Bulevardul „1 Decembrie 1918”. De remarcat este că 5 de persoane singure de pe listă au parte de apartamente cu 2 camere, însă repartizarea nu s-a făcut în detrimentul familiilor. Blocurile sunt dotate cu lifturi, care nu vor fi puse în funcţiune decât după ce se vor muta toţi beneficiarii, astfel încât acestea să nu fie folosite la transportarea mobilei şi altor bunuri de masă mare. În zonă sunt amenajate şi parcări, regula ocupării fiind a primului venit, fără ca locurile respective să poată fi revendicate şi rezervate de către vreun conducător auto.   Viceprimarul Marian Adronache a precizat că, pentru prima dată, la Primărie există locuinţe în exces faţă de numărul de solicitări. Astfel, pentru aceasta etapă a repartizării, disponibile au fost 96 de unităţi de locuit, pe lista votată de deliberativul local regăsindu-se 89 de îndreptăţiţi. Aşa se face că 9 dintre beneficiari au parte de locuinţe ANL în cartierul Burdujeni, inclusiv dintre cei care s-au regăsit între primii 80, dar au optat pentru aceasta din urmă zona. Cele 80 de noi unităţi de unităţi de locuit au fost ridicate cu fonduri guvernamentale, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, pe o suprafaţă de teren  de pe Bulevardul „1 Decembrie” 1918”, lângă Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă, acolo unde mai există blocuri ANL, cât altele cu destinaţia de locuinţe sociale. Amplasamentul a fost predat firmei Victor Construct pe 16 iunie 2016, la acel moment durata execuţiei fiind estimată la 24 de luni.