19 decembrie 2018

Pe final de an,
Două municipii, un oraş şi două comune sucevene primesc bani pentru achitarea arieratelor
·        În cauză sunt datoriile provenite din neplata necesarului pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi a proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală.
Mai multe unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Suceava primesc bani pe ultima sută de metri a anului 2018. Este vorba despre 230.000 de lei, sumă cu care a fost majorat, din sumele încasate suplimentar din impozitul pe venit, Fondul la dispoziţia Consiliului Judeţean. Anterior, Consiliul Judeţean Suceava a solicitat unităţilor administrativ-teritoriale să comunice necesarul de sume pe care îl au de achitat în luna decembrie 2018 pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, cât şi a proiectelor care necesită cofinanţare din bugetul propriu, în cazul cărora, sursa de finanţare nu este asigurată prin bugetul aprobat. Astfel, banii cei mai mulţi, respectiv 70.000 de lei, ajung în municipiul Cîmpulung Moldovenesc, după care diferenţa, împărţită în părţi egale, de câte 40.000 de lei, este orientată înspre municipiul Vatra Dornei, oraşul Siret şi comunele Ostra şi Calafindeşti. „Această sumă trebuie repartizată pe unităţi administrativ-teritoriale conform prevederilor art. 6, alin (3) din Legea nr. 2 din 2018, pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcţionarea şi/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii acestora, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală”, se arată în expunerea la proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a deliberativului judeţean. Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava a transmis că majorarea cu 230.000 de lei a fondului constituit suplimentar la dispoziţia Consiliului Judeţean din sumele încasate din impozitul pe venit, corespunzătoare cotei de 17,25%, peste nivelul estimat prin Legea bugetului de stat pe 2018. Modul de repartizare a sumei este prevăzut de acest din urmă act normativ, care prevede că fondul constituit la dispoziţia Consiliului Judeţean trebuie repartizat „integral în anul 2018, comunelor, oraşelor şi municipiilor din judeţ, prin hotărâre a consiliul judeţean, pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcţionare şi/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală”.