În ciuda unor condiţii dificile,
Anul 2018 este unul „cu plus” pentru municipiul Suceava
·
Primarul Ion
Lungu şi-a făcut bilanţul de încheiere de an, cea mai importantă realizare
fiind considerată depunerea de proiecte
în vederea atragerii de finanţare europeană nermbursabilă în valoarea de 43 de
milioane de euro.
· La nerelizările, sunt trecute nefinalizarea programului de repararea străzilor, întârzierea lucrărilor de introducere a alimentării cu apă, canalizării şi reţelelor electrice în cartierul „Europa”, precum şi nereuşita transferării, până la finele lui 2018, a Parcului Şipote şi Pădurii Zamca
· La nerelizările, sunt trecute nefinalizarea programului de repararea străzilor, întârzierea lucrărilor de introducere a alimentării cu apă, canalizării şi reţelelor electrice în cartierul „Europa”, precum şi nereuşita transferării, până la finele lui 2018, a Parcului Şipote şi Pădurii Zamca
Ion Lungu, primarul municipiului Suceava a prezentat ieri, într-o conferinţă de presă, bilanţul activităţi din anul care se încheie, prezentându-şi atât nerealizările, cât şi realizările, În ceea ce le priveşte pe acesta din urmă, Lungu a reliefat că, în 2018, autorităţile municipale sucevene au depus proiecte în valoare de 42,97 de milioane de euro, ultimul fiind cel de 25 de milioane de euro, înregistrat zilele acestea, la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est, cu sediul la Piatra Neamţ. „Am depus, deocamdată, cel mai important proiect pe fonduri europene din acest exerciţiu financiar. În total, este vorba despre 55 de autobuze electrice, dintre care 40 în cadrul acestui din urmă proiect, iar 15 printr-un program de parteneriat cu Guvernul României. Mai avem şi altele, pe termoficare şi pe apă şi canalizare, dar care încă nu sunt semnate”, a punctat edilul-şef sucevean. În cadrul sumei 42,97 de milioane de euro intră şi proiectele Centrului multifuncţional Iţcani; grădiniţelor noi din Burdujeni-sat, zona centrală a municipiului şi din cartierul Iţcani, cât şi proiectele privind reabilitarea Colegiul Naţional Tehnic „Petru Muşat”, amenajarea Corpului de laboratoare de la Colegiul Naţional „Petru Rareş”, creşterea eficienţei energetice a sediului Primăriei Suceava şi cel de digitalizare a serviciilor executivului sucevean. „Sper ca, la nivel guvernamental, lucrurile să se mişte cât mai repede, în aşa fel încât să putem semna acordurile de finanţare şi să trecem la partea efectivă de licitaţie, pentru execuţie”, a subliniat Lungu. Primarul Sucevei îşi adaugă în bilanţ, finalizarea proiectelor cu finanţare elveţiană nerambursabilă, respectiv cele de modernizare a iluminatului electric cu lămpi LED şi de achiziţionare a 11 autoturisme electrice, a două furgonete electrice şi a două auto-speciale electrice. În continuare şeful administraţiei locale a enumerat amenajarea Zonei de agrement „Tătăraşi”; reabilitarea monumentului ecvestru al domnitorului „Ştefan cel Mare”; modernizarea pieţei agroalimentare „Burdujeni; finalizarea modernizării tronsonului destinat producătorilor autohtoni, din Piaţa agroalimentară centrală; demararea lucrărilor de extindere a alimentării cu gaze naturale în Burdujeni-sat; finalizarea a 4 blocuri ANL şi repartizarea respectivelor unităţi de locuit; licitarea şi semnarea contractului pentru achiziţionarea, cu finanţare elveţiană, a 5 autobuze electrice; aprobarea proiectului pentru noul pod peste râul Suceava şi semnarea contractului de execuţie. În cadrul bilanţului de la încheierea anului 2018, primarul Ion Lungu a evidenţiat programul de modernizare a străzilor, în principal turnarea de covoare asfaltice pe străzile de pământ „Bogdan Vodă” şi „Mihail Sadoveanu”, la rând venind „Lev Tolstoi”; modernizarea parcării MPO şi marcajele rutiere, în vederea fluidizării traficului; modernizarea parcului „Vladimir Florea, de lângă Primărie; asfaltarea străzii „Paris” din cartierul „Europa” şi desfăşurarea de lucrări pentru introducerea reţelelor de energie electrică şi realizarea studiului de trafic la nivelul întregului municipiu. Edilul şef a trecut, la capitolul realizări, repararea cu fonduri guvernamentale a digului afectat de viiturile din vară de pe râul Moldova; mansardarea imobilului Şcolii generale nr. 10; semnarea noului contract de delegare prin concesionare a serviciului de salubritate menajeră; demararea campaniei de colectare selectivă a deşeurilor menajere; aprobarea Registrului spaţiilor verzi; sprijinirea Spitalului Judeţean de Urgenţă cu 1 milion de lei; susţinerea financiară a ramurilor sportive; sărbătorirea a 112 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie; sprijinirea cu 1 milion de lei a unităţilor de cult; aprobarea proiectului de modernizare a Ştrandului Iţcani; aprobarea Legii pentru transferarea Parcului Şipote şi Pădurii Zamca la administraţia locală; semnarea acordurilor de înfrăţire cu oraşul Soroca, Bethleem şi reînnoirea celui cu Laval. Nu în cele din urmă, şeful municipalităţii sucevene a menţionat şi organizarea manifestărilor închinate Centenarului Marii Unirii, „momente reuşite şi încărcate de emoţii”; primirea, de către Suceava, pentru al doilea an consecutiv, al titlului naţional de „excelenţă” în administraţie şi eficienţă energetică, la final fiind anunţată semnarea acordului de înfiinţare a Asociaţiei „Moldova se dezvoltă”. Primarul municipiului Suceava nu a uitat nerelizările, prima dintre acesta fiind nefinalizarea programului de repararea străzilor, din cauza lipsei forţei de muncă; întârzierea lucrărilor de introducere a alimentării cu apă, canalizării şi reţelelor electrice în cartierul „Europa”, precum şi nereuşita transferării, până la finele lui 2018, a Parcului Şipote şi Pădurii Zamca. „Comparând cu ceea ce aveam în programul de guvernare locală, 2018 rămâne un an cu plus. A fost un greu, poate cel mai greu de când sunt primar, pentru că s-au tăiat mulţi bani, 5-6 milioane de euro, de la Guvernul României, ca urmare a reducerii impozitului pe venit de la 16% la 10%. Cu toate aceste condiţii dificile, anul 2018 rămâne unul cu plus, important fiind că am semnat proiectele europene şi că acestea se vor materializa în perioada următoare”, a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei.