20 decembrie 2018


Faţă de 2016,
Creştere de 7 ori a numărului de pasageri ai Aeroportului „Ştefan cel Mare”
·       Dată fiind această performanţă, începând cu 2019, unitatea aeroportuară suceveană nu va mai primi subvenţii din bugetul judeţului, „urmând a fi pe propriile picioare”.
·       „Dinamica este consistentă şi, de aceea, trebuie să răspundem aşteptărilor”, a declarat Gheorghe Flutur, preşedintele CJ, menţionând că din martie vor fi introduse noi curse înspre capitalele europene, iar lucrările la noul terminal vor fi urgentate.      
Numărul pasagerilor care au apelat la serviciile  firmelor specializate care operează pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava este pe un continuu trend ascendent. Aşa a făcut cunoscut ieri, Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului judeţean Suceava, care spune că, în comparaţie cu 2017, se înregistrează o creştere de 33%. „Pe 14 decembrie aveam 338.000  de pasageri prin Aeroportul „Ştefan cel Mare” din Suceava şi estimăm ca sfârşitul de an să ne găsească cu 350.000 de pasageri. Aceasta faţă de 260.000, în anul trecut, şi comparativ cu 57.000, în 2017, faţă de acest din urmă an creşterea fiind de circa 7 ori. Deci dinamica este consistentă şi,  de aceea, trebuie să răspundem aşteptărilor”, reliefează Flutur.      Preşedintele CJ a ţinut să arate că Aeroportul din Suceava  asigură zboruri pentru 6 destinaţii externe şi una internă, iar din martie vor fi operabile noi curse înspre capitale ale ţărilor europene, însă pe care, din raţiuni comerciale, care privesc firmele implicate, nu le-a făcut publice. Şeful executivului sucevean a evidenţiat, de asemenea, că a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor la noul terminal pentru pasageri. „Începe cu proiectarea, care durează 3 luni, conform actelor, dar sperăm la mai puţin, la acestea adăugându-se încă 1 an, pentru execuţie”, a precizat şeful administrativului judeţean. Noul terminal va avea o capacitate de procesare 570.000 de pasageri anual, respectiv 340 de pasageri pe oră, pe 3 porţi, adică două pentru plecări, iar alta pentru sosiri. Suprafaţa construită a terminalului este 1.670 de metri pătraţi, Gheorghe Flutur făcând public faptul că a purtat discuţii cu comisarul european Corina Creţu, pentru ca  execuţia să fie finanţată din bani nerambursabili ai UE, iar împrumutul pe care Consiliul Judeţean l-a contractat cu scopul amintit să fie orientat înspre alte instituţii de mare necesitate ale administraţiei judeţene. „Poate se găsesc soluţii de decontare a acestor bani, din fonduri europene. Aşa cum s-au găsit bani pentru drumuri sau pentru spitale, dorim să găsim soluţii de decontare. Noi am făcut un împrumut, dar dacă s-ar găsi această  sursă, banii îi vom folosi în altă parte”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean. În cele din urmă, Gheorghe Flutur a pus precizat că, începând cu 2019, Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava nu va mai primi subvenţii din bugetul judeţului, prevederile privind guvernarea corporatistă impunând ridicarea acestora atunci când „în 2 ani consecutivi se depăşeşte numărul de 250.000 de pasageri”. „Din fericire pentru noi, Aeroportul are un număr destul de mare de pasageri, aşa că s-au făcut toate calculele şi, de anul viitor, poate să meargă pe propriile picioare”, a arătat Gheorghe Flutur, şeful executivului judeţean sucevean, menţionând că s-a făcut şi o extindere cu 100 de locuri de parcare, iar persoanele cu dizabilităţi au la dispoziţie un lift special pentru îmbarcare-debarcare.