11 decembrie 2018


Rata şomajul creşte cu jumătate de procent într-o singură lună
·        Şomajul ciclic din domeniul construcţiilor a ridicat rata şomajului la 5,19%, la finele lui noiembrie, o creştere cu 0,5 puncte procentuale faţă de luna precedentă”, informează Dănuţ Mihai Burgheaua, director executiv al AJOFM.
Rata şomajului din judeţul Suceava crescut, în noiembrie 2018, faţă de octombrie, de la 4,69% la 5,19%, adică cu 0,5 puncte procentuale, anunţă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Indicatorul a cunoscut o stabilitate, la nivelul de 5,31% în lunile iulie şi august, după care a scăzut la 5,26% în septembrie şi la 4,69% în octombrie, acesta din urmă fiind unul dintre cele mai mici sau chiar cel mai redus nivel consemnat de la începutul anilor 90 până în prezent. „Ultimul semestru al anului 2018 este marcat de o evoluţie preponderent descrescătoare a ratei şomajului din judeţul Suceava, înregistrarea absolvenţilor, în lunile iunie şi august, fiind urmată de o scădere succesivă a indicatorului, concomitent cu creşterea ponderii angajării tinerilor de sub 25 de ani, această din urmă pondere ajungând la un sfert din numărul total de persoane ocupate la sfârşitul lunii octombrie”, arată directorul executiv Dănuţ Mihai Burgheaua. Creşterea ratei şomajului în noiembrie, comparativ cu octombrie este pusă pe seama venirii sezonului rece şi încetării muncii sezoniere, în special în cazul firmelor de construcţii, care şi-au trimis muncitorii acasă.  „Şomajul ciclic din domeniul construcţiilor a ridicat rata şomajului la 5,19%, la finele lui noiembrie, o creştere cu 0,5 puncte procentuale faţă de luna precedentă”, a evidenţiat Dănuţ Mihai Burgheaua, şeful Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava.  La începutul lunii decembrie 2018, în baza de date a AJOFM, erau înregistraţi 11.915 de şomeri, dintre care 3.094 sunt beneficiari ai indemnizaţiilor de şomaj.