02 august 2017

Primăria a ridicat chioşcul oamenilor străzii din faţa Poliţiei  
·        Îndepărtat a fost şi chioşcul de ziare abandonat lângă sediul executivului din Areni. 
Primăria Suceava ridică chioşcurile abandonate pe domeniul public şi care crează o imagine dezolantă municipiului. Este vorba despre un fost chioşc de vânzare a presei aflat vizavi de clădirea Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi care devenise loc de înnoptat pentru oamenii străzii. La acesta  se adaugă un altul care, de ani întregi, strica faţa sediului Primăriei, fiind zugrăvit cu grafitti.  De asemenea, Primăria a luat în custodie, din cauza neplăţii obligaţiilor contractuale, chioşcurile din staţiile de transport în comun de călători de la "Bancă" şi "Brânduşa". Proprietarii imobilelor vor fi obligaţi la suportarea cheltuielilor cu ridicarea şi transportul acestora la locul de depozitare al Primăriei. "Îi rog pe cei care ştiu pe cei care au chioşcuri lăsate de izbelişte pe domeniul public al statului să le ridice. În caz contrar le vom ridica noi. Este vorba despre cele pentru care nu există contract sau în cazul cărora taxele şi impozitele nu au fost plătite. Urmăm procedura legală, iar dacă vor să le recupereze, le înapoiem cu mare plăcere, însă doar după ce vor achita costurile de ridicare, al care se adaugă măsurile disciplinare  aferente", a precizat ieri, într-o conferinţă de presă, Lucian Harşovchi, viceprimarul Sucevei, menţionând că acţiunea va continua şi cu alte asemenea obiective abandonate.      

În cadrul aceleiaşi campanii, lucrători specializaţi ai a executivului municipal Suceava au procedat şi la demolarea unei clădiri ridicate fără autorizaţie pe domeniul public.