11 august 2017

Gestionarea corectă, echitabilă, nu va conduce la creşterea facturilor pentru sucevenii rămaşi în sistemul centralizat de alimentare cu apă caldă şi căldură
  • Interviu cu Mugur Corlăţan, directorul general al Thermonet Suceava. 

·        Ieşirea din sistemul centralizat de termoficare necesită un consistent dosar cu aprobări, avize, autorizaţii, proiecte, procese verbale şi alte documente. 
Domnule director, în sezonul cald unii dintre suceveni vor să se deconecteze de la reţeaua centralizată de alimentare cu apă caldă şi căldură. Care sunt documentele necesare pentru montarea unei centrale individuale pe gaze naturale?
Deconectarea de la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică a apartamentelor din condominiu, aparţinând asociaţiilor de proprietari din municipiul Suceava, se poate efectua cu respectarea prevederilor legale în vigoare, respectiv a Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, art. 30, alin. 2, 4, 5 şi 6, precum şi a Regulamentului-cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 91/2007, art. 246, 247, 249 şi 251, aprobat de municipiul Suceava prin HCL nr. 89/2014. Respectarea HCL nr. 153/2008 este absolut obligatorie, prin aceasta fiind aprobate zonele unitare de încălzire din municipiul Suceava, în interiorul cărora se va promova de către administraţia publică locală, ca unică soluţie de încălzire, sistemul de alimentare centralizată cu energie termică. În vederea montării unei centrale individuale pe gaze naturale, solicitantul depune o cerere tip la secretariatul societăţii, formular tip obţinut de la acesta din urmă; copie după cartea de identitate a beneficiarului, a delegatului sau împuternicitului, atunci când este cazul; dovada că solicitantul este proprietarul spaţiului şi adeverinţa eliberată de asociaţia de proprietari, care să certifice, pe baza de semnătură, ştampilă şi datele de identificare ale reprezentantului legal al asociaţiei de proprietari, lipsa datoriilor către furnizorul Thermonet. Mai apoi, sunt necesare acordul scris al proprietarilor spaţiilor cu pereţi comuni sau planşee comune cu cel pentru care se solicită deconectarea, din care să rezulte că vecinii sunt de acord cu această acţiune şi că au la cunoştinţă despre influenţele deconectării asupra condiţiilor de confort şi de mediu din spaţiile pe care le deţin în proprietate; acordul scris al asociaţiei de proprietari, exprimat prin hotărârea Adunării Generale, dar şi documentaţia tehnică de reconsiderare a ansamblului instalaţiilor termice. De asemenea, sunt obligatorii autorizaţia de construire, obţinută în condiţiile legii, care impune soluţia de modificare a sistemului de încălzire, ţinând cont de modul individual de evacuare a gazelor de ardere, astfel încât să nu fie influenţate condiţiile de mediu din imediata vecinătate, cu respectarea principiului de asigurare a unui mediu curat pentru vecin, precum şi dovada acordului de acces la instalaţiile de utilizare a gazelor naturale. În cele din urmă, este necesară dovada deconectării a altor proprietari din condominiul respectiv, anterioară depunerii solicitării de către cel care îşi montează centrala. În acest sens, se va depune cel puţin un proces verbal de constatare a deconectării din acel condominiu, încheiat între furnizor, asociaţia de proprietari si proprietar.
·        Deconectarea nu este admisă atunci când 100% din apartamentele dintr-o scară de bloc sunt branşate la sistemul centralizat.
Ce taxe trebuie să achite solicitantul şi care este
mărimea acestora?
În primul rând, este vorba despre taxa de constatare a debranşării, în valoare de 86,38 lei, cu TVA inclusă, la care se adaugă taxa pentru proiectul tehnic, documentaţie care reconsideră ansamblul instalaţiilor termice,  taxă în valoare de 490,88 lei, inclusiv TVA.  Mai este de plătit şi taxa pentru autorizaţia de construire, una cuprinsă între 12 şi 15 lei, achitată la Primăria Suceava, de unde se obţine autorizarea în cauză.
Pentru care dintre consumatori se aprobă deconectarea? În ce condiţii poate fi  respinsă ieşirea din sistemul centralizat ?
Se avizează deconectarea din sistem a tuturor proprietarilor care au depus dosarul complet, cu documentele solicitate şi cu taxele achitate. Nu se emite avizul de deconectare în cazul în care apartamentul se află într-o scară de bloc în care nu s-au înregistrat deconectări anterioare, iar 100% din apartamente sunt branşate la SACET. De asemenea, deconectarea nu este posibilă dacă proprietarul nu depune întreaga documentaţie solicitată.
Sunt obligaţi noii posesori de centrale să plătească cheltuielile de
echilibrare de la subsolul blocului. Dacă nu, cine le suportă, fiind reclamate costuri de până la 2.500 de lei?
În urma proiectului tehnic se va stabili necesitatea montării, sau nu, a vanelor de echilibrare hidraulică. Costul acestora este suportat de toţi proprietarii din imobilul respectiv, indiferent de sursa de încălzire. Aceasta deoarece toţi au o proprietate comună, în cotă parte indiviză.
Câţi suceveni au depus cereri până în prezent. Cati apreciaţi că vor părăsi, efectiv, sistemul?
Până în acest moment au fost depuse 322 de solicitări de deconectare, iar noi estimăm un total de 400-450 de deconectări. În 2016, au fost depuse 504 solicitări şi s-au deconectat efectiv din sistem 432.
·        Dotarea cu o centrală costă 8.000-9.000 lei, ceea ce reprezintă contravaloarea facturilor Thermonet pentru un interval de 5-6 ani.
Care sunt dezavantajele ieşirii din sistem?
Dezavantajele sunt multiple, primul dintre acestea referindu-se la costurile foarte mari privind achiziţionarea centralei termice. Urmează apoi durata mare de amortizare a investiţiei, costul iniţial de montaj ajungând undeva înspre 8.000-9.000 lei, ceea ce înseamnă contravaloarea facturilor la energie termică consumată în sistem centralizat pentru un interval de 5-6 ani. Pe de altă parte, trebuie ţinut cont că după 10 ani centrala trebuie înlocuită, iar dacă la acestea se adăugă şi sumele cheltuite cu plata gazelor, rezultă că investiţia în încălzirea individuală nu va putea fi amortizată în cei 10 ani. Ca dezavantaje mai trebuie menţionate deranjul din apartament, urmare a schimbării distribuţiei pe verticală pe orizontală; grija permanentă în ceea ce priveşte buna funcţionare a centralei termice; pericolul de scumpii periodice a gazelor, precum şi eventualele probleme în furnizarea acestora la temperaturi foarte scăzute. Intervin, totodată, costuri ulterioare de mentenanţă a centralei, cum ar fi piesele de schimb şi verificarea tehnică periodică odată la 2 ani. Nu este lipsită de importanţă obligaţia plăţii facturilor la termenele scadente. Dacă acestea nu sunt achitate la scadenţă, este exclusă orice posibilitatea de a te încălzi şi a plăti mai târziu, cei de la compania furnizoare oprind gazele până la achitarea restanţelor.
·        Miile de coşuri de fum ale centralelor individuale de apartament au efecte negative multiple asupra vieţii şi sănătăţii oamenilor .
Cum vine Thermonet în întâmpinarea celor care vor părăsească
termificarea centralizată? Ce facilităţi , respectiv asigurări, sunt oferite?
Thermonet oferă încălzirea în siguranţă, fără riscuri de explozie, de scurgeri de gaze şi pericol de asfixiere cu monoxid de carbon. Venim, de asemenea, cu  preţuri suportabile ale energiei termice pentru populaţie şi, în acelaşi timp, asigurăm un serviciu confortabil, care nu necesită spaţiu suplimentar în casă, care nu produce zgomote şi care exclude cheltuielile suplimentare cu achiziţionarea de gaze naturale, cu reviziile periodice şi investiţiile costisitoare în noile instalaţii. Întrucât grija faţă de mediul înconjurător este o permanentă preocupare pentru toţi locuitorii municipiului Suceava, producătorul de energie termică, printr-o exploatare optimizată, respectă strict normele de protecţie a mediului. Astfel, monitorizarea continuă a noxelor face ca emisiile poluante sa fie foarte scăzute faţa de miile de coşuri de fum ale centralelor individuale de apartament care poluează prin arderea gazelelor naturale, cu efecte negative multiple asupra vieţii şi sănătăţii oamenilor.
·        Nu se pune nicidecum accentul pe profit, ci pe asigurarea unui serviciu public continuu şi de calitate.
Câţi consumatori, din toate categoriile, mai are Thermonet? Devine nerentabilă activitatea prestatorului prin reducere a numărului de consumatori?  
Thermonet Suceava are contracte cu  96 de asociaţii de proprietari cu 17.500 de apartamente, la care se adaugă 114 de case particulare şi 572 de agenţi economici, scoli şi instituţii bugetare. Deconectarea unui număr mare de apartamente dintr-o scară de bloc determină o analiză din punct de vedere tehnico-economic. Aceasta priveşte posibilitatea continuării asigurării furnizării de energie termică, în urma analizei existând riscul debranşării acelei scări de bloc. Şi, da!, bineînţeles, ca orice activitate economică pierzătoare de clienţi,  şi aceasta poate deveni nerentabilă. Dar, în cazul nostru, nu se pune nicidecum accentul pe profit, ci pe asigurarea unui serviciu public continuu şi de calitate. Este adevărat, situaţia neclară a vechiului operator Termica, insolvenţa acestei firme, urmată de falimentul ei, a determinat, în 2015, pe aproximativ 1.000 de locuitori ai Sucevei să facă eforturi financiare mari pentru a-şi achiziţiona o centrală termică de apartament. Anul trecut, în 2016, Thermonet a avut 432 de aprobări ale avizelor de deconectare, iar până în prezent s-au adunat 322 de solicitări.
În condiţiile unei continue tendinţe de deconectare, nu cresc facturile pe care trebuie să le plătească cei rămaşi în
sistem?

Toţi proprietarii dintr-un condominiu trebuie să achite energia termică pentru spaţiile comune, în funcţie de cota parte indiviză din actul de proprietate, fie că sunt branşaţi la sistem, fie că au montată o altă sursă de încălzire. După cum se ştie, există instalaţii comune, ţevi de tranzit care trec prin apartamentele celor cu centrale individuale pe gaze, calorifere pe casa scării şi în uscătorii. Însă, noi susţinem că o gestionare corectă, echitabilă, în conformitate cu prevederile legale, a energiei termice înregistrate de aparatul de măsură de la intrarea în bloc, defalcată de către asociaţia de proprietari, nu va conduce, sub nicio formă, la creşterea consumurilor pentru proprietarii rămaşi în sistemul centralizat de alimentare cu apă caldă şi căldură.