Inspectoratul Şcolar raportează mai multe
unităţi de învăţământ autorizate decât Direcţia de Sănătate Publică
·
349 de
unităţi de învăţământ nu au autorizaţie sanitară de funcţionare, la acestea
lipsind grupurilor sanitare interioare, apa curentă ori compoziţia acesteia nu
este conformă chimic şi/sau bacteriologic.
·
„În
acele şcoli în care apa nu este conformă se pot monta dozatoare de apă
potabilă, iar în aceste condiţii şcoala poate fi autorizată”, a
explicat Gheorghe Lazăr, şeful ISJ.
Datele Inspectoratului Şcolar Judeţean cu
privire la autorizarea sanitară a şcolilor şi grădiniţelor din judeţul Suceava
nu coincid cu cele ale Direcţiei de Sănătate Publică. Astfel, conform unei informări prezentate
ieri, în şedinţa Colegiului prefectural,
din cele 760 de unităţi de învăţământ care îşi vor deschide porţile la debutul
anului şcolar 2017-2018, la această dată, autorizate din punct de vedere
sanitar sunt doar 329. Inspectorul şcolar general Gheorghe Lazăr spune că acest
număr este mai mare decât cel evidenţiat de Direcţia de Sănătate Publică,
întrucât 45 grădiniţe funcţionează de pe întinsul judeţului în clădirile
şcolare cu autorizaţie, iar directorii respectivi le consideră autorizate
inclusiv pentru activitate preşcolară. Lazăr a precizat că alte 349 de unităţi
de învăţământ nu au autorizaţie sanitară de funcţionare, în timp ce încă 90
sunt în curs de obţinere a acestui document. Majoritatea şcolilor fără
autorizaţie sanitară se află în mediul rural, neîndeplinind reglementările în
vigoare privind dotările de utilităţi. Astfel, după caz, la acestea lipsesc
grupurilor sanitare interioare, apa curentă, compoziţia acesteia din urmă este neconformă
chimic şi/sau bacteriologic, iar cabinele grupurilor sanitare sunt insuficient
în raport cu efectivele de elevi. În ceea ce priveşte unităţile şcolare cu
proceduri de autorizare în curs, Lazăr a evidenţiat că documentaţiile se află la DSP, instituţiei
care verifică dacă sunt întrunite toate condiţiile”. „Noi ţinem permanent
legătura cu DSP, iar după ultima discuţie
am înţeles că, în acele şcoli în care apa nu este conformă se pot monta
dozatoare de apă potabilă, iar în aceste condiţii şcoala poate fi autorizată”, a explicat Gheorghe Lazăr, şeful
Inspectoratului Judeţean Şcolar Suceava.