Toate firmele care
angajează absolvenţi la Bursă primesc subvenţii de la AJOFM
·
Mirela Adomnicăi, directorul executiv al
instituţiei, sucevene vizează un grad de
ocupare 20%, la o lună după organizarea acţiunii.
·
Interesul din partea angajatorilor a fost unul sporit,
ceea ce, în opinia sa, denotă o cerere mai mare pe piaţa suceveană a forţei de
muncă.
La Universitatea „Ştefan
cel Mare” Suceava a fost ţinută ieri, o nouă Bursa locurilor de muncă pentru
absolvenţi, participarea mare făcând-o
pe Mirela Adomnicăi, directorul Agenţiei
Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava. să se gândească deja la un
spaţiu mai generos decât cel a Corpului E al instituţiei de învăţământ
sucevean. La fel, şefa AJOFM a remarcat un interes sporit din partea
angajatorilor, ceea ce, în opinia sa, denotă o nevoie mai mare pe piaţa suceveană
a forţei de muncă. La nivel judeţean, cu oferte au venit 106 de firme, manifestări
similare fiind organizate în Cîmpulung Moldovenesc, Fălticeni şi Rădăuţi. La
bătaie au fost scoase 550 de locuri de muncă vacante, oferta acoperind o gamă
diversificată de ocupaţii, inclusiv cele care reclamă studii superioare, însă căputarea
au avut şi lucrătorii necalificaţi. „Se remarcă şi o participare mai
consistentă din partea absolvenţilor, manifestarea având ca grup ţintă această
categorie. Însă, orice persoană interesată să-şi găsească un loc de muncă a
fost binevenită, de altfel bursa fiind una eterogenă din acest punct de vedere”,
a declarat Adomnicăi.
·
Pentru cei care nu au primit oferte de angajare, AJOFM organizează cursuri de calificare, care
să le mărească şansele.
După primele minute ale manifestării, luând pulsul de la standuri,
directorul executiv la AJOFM avansat că, anul acesta, vor fi făcute mai multe
angajări în comparaţie cu ediţiile anterioare ale Bursei a locurilor de muncă
pentru absolvenţi. AJOFM a avut şi un stand la care specialiştii instituţiei au
oferit consiliere celor care au venit să ia contact cu oferta angajatorilor,
ajutându-i la întocmirea CV-rurilor. În cadrul manifestării prezentate au fost şi
cele 1.400 de slujbe vacante în străinătate, disponibile prin reţeaua EURES. Pentru cei care nu şi-au găsit ieri un job,
AJOFM asigură varianta urmării unui curs de calificare, care să le mărească
şansele unei viitoare angajări. „Sperăm să obţinem o rată a angajărilor de peste
15%, iar după o lună, când vom face monitorizarea rezultatelor bursei, să depăşim
un grad de ocupare de 20%. Ne dorim ca, în principal, absolvenţii să fie cei
care se angajează. Iar pentru a încuraja şi angajatorii care au făcut chiar
rabat în ceea ce priveşte experienţa necesară, vom subvenţiona pe toţi
angajatorii care angajează absolvenţi în cadrul acestei burse”, a explicat
Mirela Adomnicăi, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea
Forţei de Muncă Suceava.