Peste 3.800 de
mijloace de iluminat LED, montate în Suceava, cu finanţare elveţiană
·
Acestea vor aduce importante economii la bugetul
local, facturile pentru energie şi consumabile urmând a fi mult mai mici.
·
Suceava este primul dintre cele 4 oraşe declarate
câştigătoare pentru a primi finanţare prin Programul Elvetiano-Român, luînd-o
înaintea municipiilor Arad, Braşov şi Cluj-Napoca.
Primăria municipiului Suceava a demarat Proiectul „Management
modern şi eficient al iluminatului public”, investiţie cu finanţare elveţiană
nerambursabilă. Noile mijloace de iluminat au fost deja montate pe străzile
„Petrăriei” şi „Spicului” din Burdujeni-sat, precum şi pe „Ioan Luca Caragiale”
şi „Cîmpului” din cartierul „Iţcani”. Primarul
Ion Lungu spune că noul sistem permite economii importante la facturile pentru
consumul de energie, la care se adaugă cele care decurg din fiabilitatea
sistemului, unul garantat pentru o funcţionare chiar şi de 10 ani, fără
înlocuire. „Am făcut comandă de lămpi, acestea au fost aduse şi au început
deja să fie montate. S-a debutat cu cartierele Burdujeni şi Iţcani, în aşa fel
încât, până la sfârşitul anului, să nu fie afectată zona centrală, pentru că
vine perioada sărbătorilor şi nu vrem să aglomerăm oraşul”, a spus şeful
municipalităţii sucevene, reliefând că acesta este primul dintr-o serie de 3
proiecte cu finanţare din fonduri elveţiene, la a cărui implementare Primăria a
trecut. Câştigătorul licitaţiei este
asocierea de firme Flash Lighting Services & Loial Impex Suceava. Durata de
realizare a Proiectului „Management modern şi eficient al iluminatului public”
este de 14 luni, obiectivul acestuia constând în modernizarea sistemului
iluminatului public din întreg oraşul, exceptând pe cel de pe artera
principală, care fost reabilitat în urmă cu câţiva ani, cu finanţarea
europeană. În cadrul noului proiect se vor
executa lucrări de demontare a celor 3.843 de corpuri de iluminat; înlocuirea
şi montarea a 3.741 de cutii de conexiune pe stâlpii de iluminat; înlocuirea
cablurilor; achiziţionarea şi montarea sistemului de telegestiune. Valoarea
estimată a contractului a fost de 20,36
de milioane de lei fără TVA, însă cea contractată este de 13,19 de milioane
de lei fără TVA, economiile rezultate în
urma procedurii de achiziţie publică urmând a lua calea unor activităţi
suplimentare din cadrul proiectului. Este vorba despre montare de aparate de
iluminat tip LED în cartierele nou-construite, la Patinoarul artificial în aer
liber de pe strada „Universităţii”, precum şi amplasarea de panouri
fotovoltaice şi corpuri de iluminat tip LED în parcurile „Simion Florea Marian”,
„Central”, „Areni” şi „Burdujeni”. Nu în
cele din urmă, cu corpuri de iluminat tip LED, vor fi dotate şcolile,
grădiniţele şi licee şi clădirile din proprietatea municipiului. Municipiul
Suceava este prima autoritate publică locală dintre cele 4 municipii declarate
câştigătoare, pentru a primi finanţare, în cadrul Programului de Cooperare
Elvetiano-Român, acordul de implementare fiind semnat pe 2 aprilie 2015.
Suceava a luat-o înaintea municipiilor Arad, Brasov şi Cluj-Napoca.