Fenomenele hidroclimatice extreme iau amploare
·
Acestea constituie factori de risc cu un mare
potenţial distructiv, favorizate fiind de „dezvoltarea economică deosebită,
extinderea teritoriilor urbanizate şi a celor despădurite”.
·
Construcţiile şi lucrările hidrotehnice,
executate fără a se cunoaşte probabilitatea de apariţie a debitelor maxime, pun
în pericol comunităţile umane, se evidenţiază în Raportul privind calitatea
factorilor de mediu.

În judeţul Suceava, principalul hazard generator de pagube şi
de situaţii de urgenţă sunt inundaţiile. Aşa rezultă din Raportul privind
calitatea factorilor de mediu în judeţul Suceava în anul 2015, făcut public
recent de Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM), în care se accentuează că
viiturile şi inundaţiile, dar şi frecventele scurgeri pe versanţi se produc în
contextul precipitaţiilor bogate, care cad într-un scurt interval de timp. Pe
de altă parte, inundaţiile sunt favorizate de condiţiile climatice specifice
zonei, de densitate mare a reţelei hidrografice, dar şi de activitatea umană.
În această din urmă categorie intră construirea în zone inundabile,
subdimensionarea podurilor, dar şi neîntreţinerea cursurilor de apă şi a
secţiunii de scurgere a podeţelor. Conform informării APM, la cele menţionate
se adaugă parametrii specifici ai bazinelor hidrografice, precum suprafaţa
acestora; fragmentarea reliefului; altitudinea medie; forma reliefului; pantele
şi gradul de împădurire, elemente care, concurând, determină durata, debitul şi
volumul maxim ale viiturilor.
