În Regiunea de Dezvoltare Nod Est,
Doar unul din zece antreprenori este interesat de
fondurile europene nerambursabile
·
La originea lipsei de
„apetit” stau întârzierea deschiderii finanţărilor, cât şi semnalele
descurajatoare lansate de autorităţilor responsabile.
·
O parte din creşterea
economică se bazează pe infuzia de fonduri europene, neputând fi „disponibilizate 33 de milioane de euro din
bugetul naţional”, susţine Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR.
Îngrijorător este faptul
că doar 10% dintre antreprenorii din Regiunea de Dezvoltare Nord Est manifestă
interes pentru atragerea de finanţare europeană nerambursabilă, fonduri care
„ar trebui se constituie în principalul motor dezvoltare al economiei”, a declarat‚ în Suceava, Florin
Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi
Mijlocii din România (CNIPMMR). „Atenţie,
numai unul din 10 întreprinzători consideră drept favorabilă sau ca o
oportunitate obţinerea unui grant din fonduri europene, ceea ce ar trebui să
fie un semnal foarte puternic trimis de către mediul de afaceri!”, a
punctat preşedintele CNIPMMR.
Printre cauzele care stau la originea lipsei
de „apetit”, Florin Jianu a identificat „indisponibilitatea” acestor fonduri,
la aproape 3 ani de la începerea noii programări europene 2014-2020 şi, pe de
altă parte, semnalele descurajatoare pe care le lansează autorităţilor publice.
„Vedem din partea Ministerului
Dezvoltării un anunţ conform căruia evaluarea pe Axa 2.1 pentru IMM este
suspendată temporar, fără să ne dea o limită de timp. Or, vedeţi cum este
perceput un asemenea mesaj în rândul întreprinzătorilor, pentru care un proiect
european este o necesitate şi care au nevoie să facă o investiţie astăzi. Să nu
fie nevoiţi aştepte 1 an de zile, în care proiectul este aplicat, nu este
evaluat, şi se transmite că evaluarea este suspendată, însă nu se ştie până
când. Nu trebuie să treacă 2-3 ani, iar implementarea să vină atunci când,
probabil, nici nu mai este nevoie de acea investiţie”, a reliefat
preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii
din România. Acesta a ţinut să evidenţieze o parte din creşterea economică se
bazează pe infuzia de fonduri europene, accentuând că finanţările din fondurile
structurale europene nerambursabile sunt o sursă nemaipomenită de capital. „Fondurile europene trebuie să fie resursa
unei ţări. Nu vorbesc numai despre
România, ci despre toate statele care beneficiază de fonduri de coeziune,
neexistând alte surse pentru o aşa de mare infuzie de capital. Nu pot fi disponibilizate
33 de milioane de euro din bugetul naţional ori din ceea ce produce ţara, în
perioada 2016-2020 sau până în 2023, dacă luăm în calcul şi regula n+3”, a
conchis Florin Jianu.