Grevă de avertisment în Sănătate
·
Pe durata a 2 ore, asigurate
vor fi asigurate o treime din activitatea obişnuită şi toate urgenţele
medico-chirurgicale.
·
„Protestele sunt consecinţa
deteriorării dramatice a condiţiei lucrătorilor din sistemul sanitar românesc”, susţine Romică Balan preşedintele
„Sanitas” Suceava.
„Sanitas” Suceava se raliază la acţiunile de
protest din Sănătate care, astăzi, continuă cu o grevă de avertisment ţinută între
orele 08.00 şi 10.00. Potrivit lui Romică Balan preşedintele Uniunii Sindicale Judeţene
„Sanitas” Suceava, membrii sindicatelor din judeţ Suceava şi-au exprimat hotărârea
de participa la proteste, în acest sens, adunând, în perioada 15 septembrie-10
octombrie, peste 1.600 de semnături. Alături de aceştia, pe listele de grevă au
semnat şi personal din toate categoriile profesionale din Sănătate, neafiliat
sindicatelor. Protestul are loc la nivel naţional, în toate unităţile sanitare,
medico-sociale şi de asistenţă socială, în care sunt constituite sindicate
„Sanitas”. În perioada celor două ore de grevă, protestatarii vor asigura o
treime din activitatea obişnuită, precum şi toate urgenţele
medico-chirurgicale. „Informăm populaţia că toţi pacienţii internaţi vor
beneficia de tratament şi îngrijire medicală, că nu vom aduce prejudiciu
sănătăţii acestora prin protestul nostru. În acelaşi timp însă, îi rugăm pe cei
care se adresează unităţilor sanitare pentru afecţiuni cronice, fără risc imediat,
să înţeleagă că nu a dorit să se ajungă la aceste proteste, că
ele sunt consecinţa deteriorării dramatice a condiţiei lucrătorilor din
sistemul sanitar românesc. Ştim că nu doar nouă, celor din sistem, ne este greu,
ci şi pacienţilor, puşi deseori în situaţia de a nu avea acces la servicii de
sănătate de cea mai bună calitate. Ne exprimăm speranţa că nu vom fi
împiedicaţi în exercitarea dreptului nostru la proteste, că vom fi corect
înţeleşi, şi de către pacienţi, şi de către cei care nu susţin sau nu simpatizează
cu sindicatele Sanitas”, transmite
Romică Balan preşedintele Uniunii Sindicale Judeţene „Sanitas”
Suceava, menţionând că, în cazul în care revendicările protestatorilor
nu îşi vor găsi rezolvare, în pe 31 octombrie va fi declanşată grevă generală
pe o perioadă nelimitată. Federaţia „Sanitas” a primit mesaje de susţinere de
la Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România,
organizaţiile profesionale ale medicilor şi asistenţilor medicali, precum şi de
la alte sindicate din sectorul sanitar.