Mai puţin de jumătate din localităţile judeţului Suceava colectează şi
epurează apele menajere
·
La începutul lui 2015, aveau instalaţii de canalizare publică 50 de
comune, oraşe şi municipii, lungimea
simplă a conductelor ajungând la un total de 926,9 km.
·
„Se constată o
creştere treptată, atât a lungimii simple a reţelelor de canalizare, cât şi a
numărului de localităţi cu canalizare publică”, se arată în
Raportului privind starea mediului în 2015 al APM.
·
Evacuările urbane continuă să polueze, cauzele constând în neracordarea
populaţiei, funcţionarea proastă a staţiilor de epurare, dar şi în apariţia de
noi aglomerări umane, fără asigurarea sistemelor de utilităţi.
Judeţul Suceava face
progrese lente, dar vizibile, pe linia amenajării sistemelor de colectare şi
epurare a apelor uzate, aşa cum obligă legislaţia Uniunii Europene. Directivele
europene impun statelor membre să asigure sisteme de colectare şi epurare
secundară pentru toate aglomerările cu peste 2.000 de locuitori echivalenţi, localităţi
cu evacuare directă în resursele de apă. De asemenea, obligatorie este
amenajarea de sisteme de colectare şi epurare terţiară pentru toate
aglomerările cu peste 10.000 de locuitori echivalenţi, cu evacuare în resursele
de apă considerate zone sensibile. Potrivit Raportului privind starea mediului
în 2015 al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, în judeţul Suceava, în 5 ani,
lungimea simplă a conductelor de canalizare s-a mărit cu 238,3 km, ajungând, la
debut de 2015, la un total de 926,9 km.
Pe de altă parte, dacă în 2010, din
totalul de 114 unităţi administrativ-teritoriale, doar 35 aveau instalaţii de
canalizare publică, în începutul lui 2015 numărul acestora ajunsese la 50. „În judeţul Suceava, în perioada analizată,
se constată o creştere treptată, atât a lungimii simple a reţelelor de
canalizare, cât şi a numărului de localităţi cu canalizare publică. Totuşi,
faţă de numărul total de unităţi administrativ-teritoriale, respectiv
municipii, oraşe, comune, în anul 2014 doar 43,85% deţineau o reţea publică de
canalizare”, reliefează sursa citată. Raportul instituţiei de mediu
sucevene relevă că, deşi încărcarea cu poluanţi a apelor uzate s-a redus
substanţial în anii de după aderarea României la UE, evacuările urbane continuă
să aibă cel mai mare impact asupra calităţii apelor de suprafaţă, în special în
ceea ce priveşte poluarea cu substanţe organice. Astfel, în judeţul Suceava, în
2015, valorile nivelurilor de colectare şi epurare a încărcării biodegradabile
din apele uzate din au fost de circa 51% pe latura de colectare şi de
aproximativ 58% pe cea de epurare. Apele uzate
neepurate din aglomerările umane contribuie la poluarea apelor de suprafaţă şi
a celor subterane, cauzele constând în rata redusă de racordare a populaţiei la
sistemele de colectare şi epurare; funcţionarea proastă a staţiilor de epurare,
dar şi în managementului necorespunzător al nămolurilor de la staţiile de
epurare. Însă, un impact major îl are dezvoltarea zonelor urbane fără dotarea
cu sisteme de alimentare cu apă şi de canalizare, aceasta regăsindu-se
evacuările de ape neepurate în emisarii naturali, implicit la o protejare
insuficientă a resurselor de apă.