Prin intermediul GAL,
Proiecte sociale şi investiţii
în comunităţile defavorizate
·
În Suceava au fost identificate zone dezavantajate pe
locuire, zone dezavantajate de ocupare, zone dezavantajate de capital uman şi
zone marginalizate.
Consiliul Local Suceava a aprobat, de principiu, constituirea Grupului
de Acţiune Locală, în care municipiul Suceava are calitatea de membru fondator.
Demersul urmăreşte crearea cadrului pentru depunerea aplicaţiilor de accesare a
finanţărilor nerambursabile, aferente programării 2014-2020, în cadrul
Programului Operaţional Regional şi Programului Operaţional Capital Uman. „Accesarea
surselor de finanţare nerambursabile disponibile prin mecanismul Dezvoltării
Locale plasate sub Responsabilitatea Comunităţii este condiţionată de
constituirea unui Grup de Acţiune Locală, în vederea elaborării Strategiei de
dezvoltare Locală”, se arată în expunerea de motive la proiectul de
hotărâre. În perioada de programare 2014-2020, instrumentul de Dezvoltare Locală
plasată sub Responsabilitatea Comunităţii (DRLC) oferă posibilitatea atragerii de
granturi nerambursabile pentru dezvoltarea de proiecte în domeniul social.
Astfel, printre altele, există posibilitatea înaintării de propuneri de
investiţii privind comunităţile defavorizate, respectiv cele în infrastructura
de locuire, infrastructura de sănătate şi servicii sociale, precum şi în infrastructura
de educaţie. Totodată, vizate sunt amenajări ale spaţiului urban degradat din
comunităţile defavorizate, construirea şi dotarea cu echipamente a întreprinderilor
de economie socială, cât şi măsurile de integrarea comunităţilor marginalizate.
Prin intermediul GAL, municipiul Suceava poate propune măsuri de dezvoltare
echilibrată şi durabilă a zonelor marginalizate şi accesa surse de finanţare
externă nerambursabilă special constituite. Valoarea totală a finanţării
nerambursabile disponibilă este de 7 de milioane de euro, în două axe
prioritare, realizarea de investiţii în cadrul acestora fiind condiţionată de
întocmirea Strategiei de dezvoltare
locală. Aceasta este valabilă pentru oraşe cu populaţie de peste 20.000 de
locuitori, trebuind să identifice, să analizeze şi să propună măsuri şi
proiecte integrate de dezvoltare a zonelor marginalizate. Conform Atlasului
zonelor urbane marginalizate din România, document realizat de Banca Mondială,
la nivelul municipiului Suceava au fost identificate mai multe tipuri de zone,
respectiv zone dezavantajate pe locuire, zone dezavantajate de ocupare, zone
dezavantajate de capital uman şi zone marginalizate.