Grup
infracţional specializat în câştiguri din campanii umanitare nereale,
destructurat de DIICOT
·
Patru persoane din Neamţ
şi Cluj ar fi fost beneficiarii a 360 tranzacţii provenind de la 273 de
persoane vătămate, suma transferată către aceştia fiind în valoare
de 33.853 de dolari și 1.000 de lei.
Poliţia Română şi procurorii DIICOT au descins la locuinţele membrilor
unui grup infracţional, bănuit de fraude informatice. Pe 11 octombrie, ofiţeri
din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava,
sprijiniţi de cei din cadrul BCCO Cluj şi SCCO Neamţ, sub coordonarea DIICOT,
Serviciul Teritorial Suceava, au efectuat 5 percheziţii domiciliare, dintre
care 4 pe raza judeţului Neamţ, iar una în județul Cluj, scopul fiind
destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în
săvârşirea infracţiunilor de fals informatic şi fraudă informatică. Din
investigaţii a reieşit că, în perioada 2015-2016, 4 peroane s-ar fi constituit
într-un grup infracţional organizat, în cadrul căruia au acţionat în mod
coordonat, prin crearea de conturi fictive într-o reţea de socializare pe
numele unor vedete TV, postând fotografii reale ale acestora, alături de
informaţii personale, reale sau fabricate, care, prin natura lor au
cauzat prejudiciu morale şi de integritate. Astfel, în urma introducerii
datelor informatice pe reţeaua de socializare, respectiv crearea de conturi
fictive pe numele persoanelor publice, membrii grupului infracţional ar fi
demarat campanii umanitare nereale cerând sprijin financiar. Drept urmare,
numeroase persoane au accesat respectivul cont şi au purtat diverse discuţii,
unele dintre victime fiind convinse de veridicitatea lucrurilor expuse,
transferând diverse sume de bani prin serviciile bancare de transfer rapid. În
urma cercetărilor s-a constat că în perioada 1 ianuarie 2015-2 august
2016, pe numele celor 4 bănuiţi au fost efectuate, prin intermediul
serviciilor de transfer rapid, 360 tranzacţii de la 273 de persoane
vătămate, suma transferată fiind în valoare de 33.853,37 de dolari
și 1.000 de lei. În urma percheziţiilor, au fost găsite şi ridicate 6 telefoane
mobile, 6 cartele SIM, un card de memorie, 3 carduri bancare, o unitate de
calculator, 15 chitanţe de ridicare bani. La sediul DIICOT, Structura
Teritorială Suceava vor fi aduse, în vederea audierii, 5 persoane. Suportul de specialitate a
fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.