Suceava este gata pentru
prima ninsoare
·
„În primul rând se va interveni pe arterele principale,
care adună fluxurile de trafic, după care se va intra pe străduţele
lăturalnice”, precizează vicerimaru Lucian Harşovschi.
Primăria municipiul
Suceava este pregătită pentru o primă
confruntarea cu eventualele ninsori. Asigurarea este dată de către viceprimarul
Lucian Harşovschi, responsabil cu salubritatea şi deszăpezirea oraşului,
declaraţia sa venind pe fondul anunţării, de către meteorologi, a posibilelor
căderi de precipitaţii solide. „Întotdeauna, odată cu începerea lunii
octombrie, ne putem aştepta la ninsori. De altfel, avem o prognoză pentru
lapoviţă şi ninsoare pentru sfârşitul acestei săptămâni”, subliniază
viceprimarul. Harşovschi precizează că,
în aceste condiţii, operatorul specializat, respectiv asocierea de firme
Florconstruct şi Diasil Service, „are deja maşini echipate pentru a interveni”.
Pe de altă parte, acesta punctează că, dacă Primărie i se reproşează totdeauna
că este prinsă de prima zăpadă pe picior greşit, o mare parte de vină pentru
problemele din trafic o au şi conducătorii auto, care nu îşi dotează maşinile
în mod corespunzător, inclusiv cu anvelope de iarnă. „Trebuie precizat,
pentru toată perioada sezonului rece, că în primul rând se va interveni pe
arterele principale, care adună fluxurile de trafic, după care se va intra pe
străduţele lăturalnice”, precizează adjunctul şefului executivului
municipal. Lucian Harşovschi mai menţionează că, în această iarnă, pe carosabil
şi trotuare vor fi împrăştiate sare, nisip şi soluţie safecoat, nici
într-un caz pietriş. De asemenea, în pante vor fi amplasate lădiţe cu
antiderapant.