Casa
de Pensii a acordat peste 100 de compensaţii pentru accidente şi deces
Acestea contribuie la reabilitarea
medicală şi socio-profesională a asiguraţilor, victime ale accidentelor de muncă
sau bolilor profesionale, precum şi recuperarea capacităţii de muncă a acestora.
În primul trimestru al anului 2016, Casa Judeţeană de
Pensii Suceava şi-a onorat obligaţiile specifice de asigurare, în 13 de cazuri de îmbolnăviri profesionale, instituţia procedând la achitarea contravalorii
serviciilor medicale acordate prin Casa de Asigurări de Sănătate Suceava. În alte 110 situaţii,
CJP a stabilit acordarea de prestaţii în bani pe termen scurt şi lung, acestea
luând forma de indemnizaţii şi compensaţii pentru atingerea integrităţii
corporale şi a despăgubirilor în caz de deces. Pe de altă parte, potrivit unei informări
a instituţiei sucevene, de la noii angajatori,
cât şi de la cei care şi-au modificat codul
CAEN, până la finele primelor 3 luni ale anului 2016,
a fost preluată doar o singură declaraţie pe propria răspundere privind
asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale. De precizat este faptul că asigurarea pentru accidente de
muncă şi boli profesionale reprezintă o asigurare de persoane, face parte din
sistemul de asigurări sociale, este garantată de stat şi cuprinde raporturi
specifice prin care este garantată protecţia socială a salariaţilor împotriva
diminuării sau pierderii capacităţii de muncă şi decesului acestora, în urma
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. Asigurarea îşi propune
prevenirea accidentelor de muncă şi bolilor profesionale; reabilitarea medicală
şi socio-profesională a asiguraţilor, victime ale accidentelor de muncă sau
bolilor profesionale, precum şi recuperarea capacităţii de muncă a acestora;
acordarea de prestaţii în bani pe termen lung şi scurt, sub formă de
indemnizaţii şi alte ajutoare.