Constituirea Consiliului Local al municipiului Suceava
şi depunerea jurământului de către primar şi membrii deliberativului ar putea
să aibă loc, totuşi, pe 22 iunie, aşa cum s-a anunţat iniţial. Primarul Ion
Lungu spune că a avut discuţii cu prefectul de Suceava, Constantin Harasim
căruia i s-a adus la cunoştinţă despre data aleasă, însă, până la pronunţarea
Autorităţii Electorale Permanente, aceasta rămâne doar una doar orientativă. „Autoritatea
Electorală Permanentă trebuie să valideze că alegerile au fost corecte din
punct de vedere financiar. Ca atare, prefectul nu poate emite ordinul decât după data de 18 iunie, când AEP se va
pronunţa din acest punct de vedere. Eu zic că, dacă nu mai sunt probleme la
nivel central, respectiv la descărcarea de gestiune financiară pe partide, data
de 22 iunie, ora 12.00, rămâne valabilă pentru constituirea Consiliului Local”,
a reliefat Ion Lungu,
câştigătorul celui de al patrulea mandat la conducerea destinelor Sucevei.
câştigătorul celui de al patrulea mandat la conducerea destinelor Sucevei.
Constantin Harasim
a anunţat, printr-un comunicat de presă, că ordinele prefectului judeţului
Suceava privind convocarea consilierilor declaraţi aleşi la data de 5 iunie
2016, în şedinţa de constituire a consiliilor locale din unităţile
administrativ-teritoriale, precum şi în şedinţa de constituire a Consiliul
Judeţean Suceava, vor fi comunicate în timp util, în funcţie de publicarea în
Monitorul Oficial, Partea I, cât şi pe site-ul www.roaep.ro,
a listei partidelor politice, alianţelor politice, organizaţiilor cetăţenilor
români aparţinând minorităţilor naţionale şi a candidaţilor independenţi pentru
care a fost depus raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale. Conform legislaţiei în vigoare, în vederea constituirii
consiliului local, prefectul, prin ordin, va convoca consilierii declaraţi
aleşi în şedinţa de constituire, în termen de 20 de zile de la data alegerilor,
numai după îndeplinirea prevederilor din Legea
nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a
campaniilor electorale.