08 iunie 2016

Aproape 180 de litigii, la Casa de Pensii

Una dintre preocupările importante ale lucrătorilor specializaţi ai Casei Judeţene de Pensii Suceava o reprezintă soluţionarea în termen a cererilor de stabilire şi modificare a pensiilor. Conducerea instituției informează că, în primul  trimestru al anului, în acest sens s-a depus o activitate laborioasă, 1.657 de cereri necesitând rezolvare. Chiar şi în aceste condiţii, ci în proporţie de 98,24% aşteptările solicitanţilor nu au fost satisfăcute în totalitate, cea mai mare parte din vină revenind acestora din urmă. În acest context  trebuie spus că multe dintre cererile nerezolvate, vizau dosare pentru care s-au solicitat diverse înscrisuri care lipseau şi care erau necesare soluţionării. Pe de altă parte, cel dintâi trimestru la lui 2016, soluţionate au fost 33 de cereri depuse în vederea acordării indemnizaţiilor prevăzute de legile speciale, acestea fiind rezolvate în proporţie de 100%. Angajaţii CJP Suceava au avut de lucru şi în ceea ce priveşte analizarea şi soluţionarea în termen a scrisorilor, sesizărilor şi petiţiilor. Astfel, potrivit informării Casei Judeţene de Pensii, trimestrul întâi al anului au fost soluţionate 1.632 de petiţii, acestea vizând pensiile; stagiul de cotizare; alte drepturi de asigurări sociale; drepturile  acordate potrivit legilor speciale etc. Nu în cele din urmă, Casa  de Pensii Suceava era implicată, la începutul celui de al doilea trimestru al anului, în 178 de litigii.