Licitaţia anulată pentru
noul adăpost, întârzie adunarea maidanezilor
·
Dacă nu vor exista contestaţii, o nouă licitaţie se va ţine
peste 3 săptămâni
·
Firmele
participante au venit cu oferte financiare mai mari decât suma pusă la bătaie
de la buget
Intervenţiile de amenajarea a
noului adăpost pentru câinii fără stăpân din municipiul Suceava bat pasul pe
loc. Licitaţia pentru turnarea
pardoselii şi efectuarea lucrărilor accesorii a fost anulată de comisia din
cadrul executivului local, decizia fiind luată după ce s-a constatat că firmele
participante au venit cu oferte financiare mai mari decât suma pusă la bătaie
de la buget. În aceste condiţii, edilul şef Ion Lungu precizează că, după
expirarea perioadei legale pentru depunerea contestaţiilor, se va organiza o
nouă licitaţie. Dacă nu se va înregistra vreo contestaţie, licitaţia se va ţine
în circa 3 săptămâni, fapt care duce, însă, la amânarea adunării caninelor
vagabonde. „Noi am anulat licitaţia, există un termen de contestaţie, iar
imediat ce expiră acesta, vom relua procedurile. Sper ca în maxim 3 săptămâni
să ţinem o nouă licitaţie. Cu siguranţă că termenul de punere în funcţiune a
adăpostului va fi afectat, însă, în continuare, ne propunem să finalizăm
lucrările şi să adunăm câinii de pe străzi până al sfârşitul cestuia an”, a
declarat şeful administrativului local, Ion Lungu. În adăpostul în folosinţă de pe malul râului
Suceava sunt îngrijiţi circa 1200 de câini adunaţi, în timp, de pe raza
municipiului reşedinţă. Anul acesta, pentru programul de gestionare a
maidanezilor este prevăzută a se cheltui 400.000 de lei, sumă care înseamnă
0,1% din bugetul local. Pe străzi şi printre blocuri îşi mai fac veacul încă
circa 1500 de câini fără stăpân.