La Suceava,
Prefectul Sinescu s-a
întreţinut cu ambasadorul belgian Philippe Beke pe tema aderării la spaţiul Schengen
·
În această parte a ţării, judeţul Suceava asigură frontiera
cu Ucraina a Uniunii Europene
Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a avut o întrevedere cu
Excelenţa sa Philippe Beke, ambasador al Regatului Belgiei în România, prilej
cu care abordate au fost abordate mai multe subiecte de interes comun. Potrivit
unui comunicat de presă al Prefecturii, în timpul întrevederii s-a pus accent
pe oportunităţile de investiţii de pe plan judeţean, situaţia parteneriatelor
şi înfrăţirilor dintre localităţile din judeţul Suceava şi comunităţile
belgiene, precum şi pe colaborarea transfrontalieră şi inter-regională. O temă
de real interes, atinsă pe parcursul
discuţiei dintre cei doi oficiali, a vizat stadiul pregătirilor pentru aderarea
la spaţiul Schengen, având în vedere faptul că judeţul Suceava este situat la
frontiera de est a Uniunii Europene. Prefectul Florin Sinescu a ţinut să
precizeze că între partea română şi cea ucraineană există o bună colaborarea în
zona de frontieră şi că se întreprind toate demersurile necesare pentru a se
asigura atingerea standardelor necesare aderării la spaţiul Schengen. Prefectul
de Suceava a prezentat înaltului demnitar aspecte socio-economice şi culturale
ale judeţul Suceava, oaspetele belgian manifestându-şi interesul pentru
promovarea unor viitoare colaborări, atât din punct de vedere al investiţiilor,
cât şi pentru promovarea potenţialului turistic. „Îmi exprim speranţa că această întâlnire
reprezintă o premisă pentru consolidarea dialogului bilateral, încurajarea
schimburilor economice, pe baza oportunităţilor oferite de judeţul Suceava, şi
promovarea complexă a zonei, sub aspect investiţional, cultural şi turistic.”,
a declarat Prefectul Florin Sinescu.