Gunoiul din reşedinţa de
judeţ, depozitat pe rampa închisă de pe malul Sucevei din această săptămână
Încă din cursul acestei săptămâni, deşeurile menajere
a adunate de pe raza reşedinţei de judeţ ar putea fi transportate pe vechea platformă
a municipiului Suceava, a lăsat de înţeles primarul Ion Lungu. Acesta a
precizat că, în acest sens, sunt deja în curs de derulare procedurile de
obţinere a avizelor necesare de la autorităţile judeţene de mediu. De asemenea,
s-a luat legătura cu operatorul de pe rampa de pe malul râului Suceava, trasă pe dreapta acum
circa doi ani. „S-au făcut demersurile de rigoare la structurile de mediu,
inclusiv cu operatorul de acolo, care a depus documentaţia pentru o stocare cu
caracter temporar. De aceea, ne exprimăm
speranţa ca, încă din această săptămână, să transportăm deşeurile în acea
zonă”, subliniază şeful executivului local, menţionând că, în conformitate cu
prevederile condiţiilor din licitaţia pentru închiderea şi ecologizarea gropii
de la „Călău”, pe aceasta mai pot fi depozitate cantităţi limitate de resturi
menajere.
Lungu spune că, în
paralel, Consiliul Judeţean, titularul proiectului Sistemului integrat de
management al deşeurilor din judeţul Suceava, ar trebui să urgenteze
finalizarea execuţiei primei celule a depozitului ecologic de la Moara, care ar
putea să primească primele transporturi de resturi şi în lipsa staţiei de
epurare. Această posibilitate a fost exprimată şi de şeful Serviciului „Arii
protejate şi deşeuri” al Agenţiei Judeţene de Mediu, Iluţă Cocriş, care opina
că scurgerile de la Moara pot fi colectate într-un bazin betonat, iar mai apoi
duse, cu auto-cisterne, la staţia de tratare-epurare a societăţii de utilităţi
comunale ACET Suceava.
„Există posibilitatea
depozitării acolo, urmând ca ulterior, până la punerea în funcţiune a staţiei
de epurare, levigatul să fie colectat şi
ridicat cu cisterne”, a explicat edilul şef Ion Lungu. În prezent, deşeurile adunate din întregul
oraş Suceava sunt transportate pe platforma firmei de reciclare Diasil Service,
din cartierul Iţcani, însă spaţiul respectiv este pe cale de a deveni
neîncăpător.