30 august 2012


Primăria Suceava datorează operatorului de salubritate Rosal Grup  5 milioane de lei
·        Noi ne facem că-i plătim, ei se fac că muncesc”, subliniază primul gospodar al urbei reşedinţă de judeţ, Ion Lungu.
·        Sucevenii au de plătit pentru curăţenie 3 milioane de lei, adică jumătate din totalul care trebuie adunat în cursul unui an.     
Populaţia municipiului Suceava are datorii de circa 3 milioane de lei la plata taxei de salubritate, sumă care include majorări şi penalităţi de întârziere, a făcut cunoscut ieri, edilul şef Ion Lungu. Aceasta în condiţiile în care anual, în contul prestaţiei respective, trebuie adunate în jur de 6 milioane de lei, iar Suceava se plasează între municipalităţile cu ce mai redusă contribuţie financiară pentru efectuarea şi întreţinerea curăţeniei. „O spun cu toată responsabilitatea, noi avem una dintre cele mai mic taxe de salubritate din ţară, de 48 de lei pe persoană şi an. Nu este o sumă mare, însă nici aceasta nu este plătită. Mulţi vor să aibă un oraş curat, ca şi mine, de altfel, însă fără să plătim aceste servicii de salubritate, nu vom putea asigura acest lucru”, reliefează şeful administrativului local. La rându-i, administraţia locală datorează operatorului de salubritate Rosal Grup peste 5 milioane de lei.  „Din păcate, există  restanţe destul de mari la taxa de salubritate. Indiferent care va fi operatorul câştigător al licitaţiei, dacă nu va fi plătit, nu va face curăţenie cum trebuie. Noi ne facem că-i plătim, ei se fac că muncesc”, subliniază primul gospodar al urbei reşedinţă de judeţ, Ion Lungu.  În şedinţa de astăzi a Consiliului Local, supuse de zbaterii plenului este spus caietul de sarcini pentru licitaţie, studiul de oportunitate şi contractul de delegare a serviciului public de salubritate. Contractul cu cei de la Rosal Grup expiră pe 1 decembrie, municipalitatea preferând să nu procedeze la prelungirea acestuia, demers care putea fi făcut doar până la 1 iunie 2012.  „În condiţii de criză şi în disperarea în care se află, agenţii economici se vor concura între ei, iar preţurile cu care se va adjudeca licitaţia vor fi mai mici, adică în avantajul municipalităţii”, explică primarul Ion Lungu. Serviciul de salubritate stradală include: măturarea trotuarelor, stropirea străzilor, curăţirea rigolelor, cosirea spaţiilor verzi, întreţinerea locurilor de joacă pentru copii, deszăpezirea şi combaterea poleiului. La o concesionare pe durata a 8 ani, redevenţa anuală pe care câştigătorul licitaţiei va trebui să o plătească este de 20.000 de lei. În plus, acesta se va obliga la plasarea a 800 de noi coşuri de gunoi.