16 august 2012


40 de decedaţi, pe listele electorale ale Sucevei 
Compartimentul specializat al Primăriei municipiului Suceava a procedat la analizarea documentelor de stare civilă, iar potrivit acestora, în ultimul timp au fost înregistrate 40 de decese, lista cu cei trecuţi în lumea drepţilor fiind înaintată Prefecturii, în vederea scoaterii lor de pe listele electorale permanente. Potrivit primarului Ion Lungu, reactualizarea se referă la intervalul     11-29 iulie, ultima împrospătare făcându-se cu 5 zile înaintea transmiterii lor efective către Biroul Electoral Judeţean, vederea întocmirii listelor electorale permanente pentru referendum. „Această acţiune se desfăşoară în ideea de a confrunta listele decedaţilor cu listele permanente. Discutăm, în mod special, de perioada, 11-29 iulie, iar din ceea ce cunosc, s-au identificat circa 40 de persoane decedate care vor fi scoase de pe listele permanente, iar situaţia a fost trimisă la Prefectură”,  declarat Lungu. Demersul vine pe fondul demersurilor naţionale de reactualizare a listelor electorale, conform solicitării Curţii Constituţionale,  primarul susţinând, cu puţin timp în urmă, că este exclus ca, din 2007, de la momentul preluării Evidenţei persoanei, pe listele electorale să mai apară persoane decedate. Ion Lungu arăta că, mai degrabă, eventualele nereguli ar proveni din anii 90, când Starea civilă şi Evidenţa persoanei funcţionau ca instituţii separate.