08 aprilie 2012


Acordurile cu UE şi proasta guvernare au adus dezastrul în agricultură
Agricultura românească trece prin perioada cea mai neagră a ultimului secol, a declarat într-o conferinţă de presă,  preşedintele organizaţiei judeţene a PRM Suceava, Gheorghe Acatrinei. „Agricultura ţării a fost pusă pe chituci. A fost desfiinţată aproape în întregime cercetarea agricolă, staţiunile de cercetare şi dezvoltarea agricolă fiind decimate. Acestea aveau şi activitate de producţie, fapt care le permitea să se autofinanţeze. Conducătorilor noştri nu le-a convenit ca România să aibă  37 de staţiuni, în timp ce Franţa are doar 18, considerând că este mai bine să le închidă”,  a spus Acatrinei.
Liderul PRM Suceava susţine că acordurile proaste cu Uniunea Europeană au dus  la limitarea drastică a suprafeţelor cultivate cu o serie de culturi autohtone, pe cale de dispariţie fiind pomicultura, cât şi celebrele vii „de pe vremea lui Ştefan cel Mare”. Acatrinei pune în vedere că ţăranii români o duc din ce în ce mai greu, mulţi dintre aceştia fiind hotărâţi să renunţe la pământul pe care l-au redobândit după Revoluţie. Un prost exemplu pentru lipsa de preocuparea pentru agricultori este şi preţul exagerat al motorinei, ceea ce duce la lucrări mecanizate aproape inexistente. Ex-enatorul PRM de Suceava reliefează  că s-a ajuns până acolo încât nu mai este cu ce să se lucreze pământul, pentru a se produce cartofi, grâu, porumb şi nici cu ce să se mai crească păsări, porci sau vaci pe lângă casă. „În această situaţie ne-a adus ultima guvernare, cea a PD-L, care a lăsat în urmă doar prăpăd. Noi considerăm că salvarea poate fi implicarea directă a statului şi subvenţionarea a 50 la sută din cheltuielile cu înfiinţarea culturilor. Statul trebuie să organizeze servicii contra-cost către săteni, iar aceştia să nu le plătească în bani, pentru că nu au de unde, ci în produse, la recoltare. Ţăranii trebuie stimulaţi cu sprijinul statului pentru că, în stadiul în care ne aflăm, de stagnare regres, omul este nevoit să-şi abandoneze pământul. Mai ales că se introduce şi impozitul şi multe familii nu au cu ce plăti”, a conchis preşedintele organizaţiei judeţene a PRM Suceava, Gheorghe Acatrinei.