Sucevenii vor merge la
urne tot în 58 de secţii de votare
Primarul Ion Lungu a emis
dispoziţia privind delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare din municipiului
Suceava. Astfel, în reşedinţa de judeţ,
votanţii se vor prezenta la urme în 58 de secţii, la fel ca şi la ultimele
scrutine. „Străzile noi au fost
repartizate la cele mai apriate secţii de votare. Dacă ne referim la cartierul
nou de pe Dealul Mănăstirii, acesta este arondat la Şcoala nr. 11 din
Burdujeni, la secţia de votare numărul 50”, a spus primarul. Recent, edilul şef făcea cunoscut că
nomenclatorul sucevean se va îmbogăţi cu
străzi care vor purta numele lui
Nicolae Titulescu, I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Emil Cioran, Petru Ţuţea,
Nichita Stănescu, Lucian Blaga, Titu Maiorescu, Marin Preda, Liviu Rebreanu,
Camil Petrescu, George Călinescu, Marin Sorescu, Tudor Arghezi şi Cezar
Petrescu. Noile denumiri de artere sunt
în curs de apobare la comisia de specialitate a Consiliului Judeţean, după care
vor fi supuse aprobării Consiliului Local. Ion Lungu a mai precizat că listele
electorale permanente vor fi definitivate şi făcute publice pe 26 aprilie, data
după care va fi verificată corectitudinea acestora. „Aşteptăm să vedem care este numărul urnelor
necesare pentru alegerea primarului, consilierilor locali, preşedintelui
Consiliului Judeţean şi consilierilor judeţeni. Vrem să ne organizăm
ireproşabil, din punct de vedere administrativ, în primul rând. Între timp,
aşteptăm clarificări din partea biroului electoral municipal”, a subliniat
primarul Ion Lungu.