Banii guvernamentali,
alocaţi în mod electoral
Preşedintele Traian
Băsescu şi toată gruparea politică din jurul lui nu are altă cale decât să se
pregătească să predea puterea, a declarat, într-o conferinţă de presă, şeful
organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare, Gheorghe Acatrinei.
Ex-senatorul PRM de Suceava este nemulţumit de insistenţa cu care, „şeful
statului vrea să vândă bogăţiile statului”, precum şi de nerespectarea
prerogativelor pe care preşedintele României le are, potrivit Constituţiei. „Preşedintele
Băsescu se amestecă în treburile Guvernului şi Parlamentului, făcând presiuni
ca acestea să urgenteze aşa zisă privatizare a zăcămintelor care ne-au mai
rămas şi care, aşa cum spun specialişti, sunt foarte valoroase”, a
subliniat Acatrinei, remarcând şi lipsa de abilitate diplomatică de care a dat
dovadă Traian Băsescu, refuzând
acreditarea ambasadorului Olandei la Bucureşti.
Gheorghe Acatrinei îl
critică şi pe premierul Mihai Ungureanu, care alocat în scop electoral bani din
fondurile aflate la dispoziţia şefului Guvernului. „În loc să gândească, să
aplice strategii şi să investească fonduri care să aibă rezultate economice
adevărate, banii sunt cheltuiţi pentru a face campanie electorală, a cumpăra
votanţii şi deturna alegerile”, explică liderul judeţean sucevean al
Partidului România Mare, fiind convins că, de data aceasta, români nu se vor
mai lăsa înşelaţi de promisiunile
mincinoase. Gheorghe Acatrinei susţine că, orice ar mai întreprinde actuala
guvernare, aceasta nu mai poate mai poate împiedica venirea la putere a opoziţiei.