·
Ouăle cu coaja crăpată sau lovită vor fi confiscate,
distruse sau dirijate pentru valorificare în scopuri tehnice
În preajma Sărbătorilor pascale, lucrătorii specializaţi
ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava
acţionează pentru identificarea şi monitorizarea tuturor producătorilor şi
comercianţilor care valorifică ouă pentru consum uman, a fermelor producătoare
şi centrelor de ambalare, informează directorul executiv dr. Petrea Dulgheru.
Şeful DSVSA atrage atenţia că transportarea ouălor trebuie să aibă loc doar cu mijloace auto autorizate sanitar-veterinar,
depozitarea şi comercializarea fiind interzisă în spaţii improvizate, în care
nu este asigurată temperatura şi starea de igienă corespunzătoare. În această
perioadă, personalul veterinar din cadrul circumscripţiilor sanitare veterinare
şi pentru siguranţa alimentelor vor proceda la examinarea ovoscopică a ouălor
valorificate de către producătorii particulari şi vor controla modului în care
sunt îndeplinite condiţiile de desfacere a acestora în pieţele agro-alimentare.
„Este interzisă vânzarea ouălor care nu
provin din centre de ambalare autorizate în conformitate cu prevederile
Regulamentului comunităţii europene cu privire la standardele de comercializare
aplicabile ouălor”, pune în vedere şeful Direcţiei Sanitare Veterinare şi
pentru Siguranţa Alimentelor Suceava. Dr. Petrea Dulgheru evidenţaiză că nu au
ce căuta la vânzare ouăle cu coaja crăpată sau lovită, acestea urmând a fi
retrase de pe piaţă, confiscate, distruse sau dirijate pentru valorificare în
scopuri tehnice.