24 aprilie 2012


Daţi pe mâna inspectorilor pentru lucrări prea rapide
·        Inspectorii Primăriei vor controla calitatea lucrărilor de la Centrul de conservare a tradiţiilor populare, la care intervenţiile decurg „nesperat de bine”  
 Conducerea Primăriei sucevene s-a declarat surprinsă de  rapiditatea cu care înaintează lucrările de construire a Centrului pentru conservarea tradiţiilor populare. Primarul Ion Lungu şi-a arătat satisfacţia de încadrarea în grafic şi posibilitatea inaugurării în avans, dar a cerut oficialilor firmei constructoare ca intervenţiile să fie unele de calitate. De altfel, Lungu  a solicitat inspectorilor Primărie să facă o verificare în acest sens.  
„Lucrurile merg bine, chiar nesperat de bine, din punctul meu de vedere. Am cerut inspectorilor din Primărie cât şi diriginţilor de şantier să verifice dacă acest lucrări se fac şi de calitate. Am fost la faţa locului şi execuţia este într-o fază destul de avansată: s-a lucrat la instalaţiile sanitare, s-au montat geamurile, iar acum se intenţionează montarea centralei termice şi îmi doresc ca lucrările să fie şi de calitate”, subliniată şeful administraţiei locale sucevene, adăugând că nu „lucrează electoral” şi că nu vrea ca execuţia să se încheie până pe 10 iunie, când sunt ţinute alegerile locale. Execuţia la Centrul pentru conservarea tradiţiilor populare, adjudecată de firma suceveană Muha,  a fost prevăzută a se desfăşura pe durata a 24 de luni,  pentru suma de 4,9 milioane lei fără TVA.
Imobilul care va  găzdui viitoarea instituţie culturală este ridicat pe strada Universităţii, în apropierea Patinoarului artificial şi va fi structurată pe demisol, parter, două etaje şi mansardă.  Potrivit proiectului, demisolul este alocat spaţiilor tehnice, depozitelor şi arhivei, la parter vor funcţiona două puncte de informare turistică şi specificul activităţii instituţiei, iar etajul întâi este rezervat sălii multimedia de conferinţe - locaţie de închiriat pentru acţiuni sociale, culturale şi educative. Cel de al doilea al etaj va avea 7 ateliere meşteşugăreşti în suprafaţă de 207 metri pătraţi, inclusiv cu depozitele aferente, toate oferite spre închiriere, în ideea prezentării turiştilor şi altor vizitatori a modului în care sunt produse obiectele tradiţionale. Este vorba despre ateliere de confecţionare măşti, încondeiere ouă, ţesături, pielărie, ceramică, pictură icoane şi prelucrare lemn, întreaga activitate a acestora putând fi observată continuu şi direct, începând de la materie primă la produsul finit. Mansarda este compusă din doua spaţii expoziţionale acoperite, care vor deservi parţial atelierele meşteşugăreşti, în scopul expunerii obiectelor tradiţionale create.