21 aprilie 2012


Speriaţi de amenda de 400 de lei la hectar, agricultorii suceveni au început să-şi cultive pârloagele  
·        Se estimează că, anul acesta, vor fi reintroduse în circuitul agricol până la 9000 de hectare de terenuri, adică 75% din cele lăsate de izbelişte 
Sensibilizaţi de mult vehiculata amendă de 400 de lei pe hectarul lăsat pârloagă, agricultorii suceveni au început să reintre cu plugurile în terenurile agricole abandonate. Purtătorul de cuvânt al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Vasile Tofan, spune că mulţi dintre proprietari şi-au arat  respectivele parcele încă din toamnă, alţii cedându-le către arendaşi. „Lumea a fost sensibilizată de acea amendă de 400 de lei pe hectar vehiculată, anul trecut, de mass media. Agricultorii s-au speriat, iar unii au început să are, marea majoritatea a pârloagelor dispărând şi chiar fiind însămânţate, până acum”,  subliniază oficialul DADR.  Tofan spune că, până în prezent, nu a apărut niciun act normativ privind sancţiunile aplicate în cazul nelucrării pământului, totul rămânând la stadiul de propunere la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Statistica pentru acest an este finalizată în luna iunie, după terminarea campaniei agricole de primăvară, însă, anul trecut, în judeţul Suceava au fost estimate drept rămase necultivate până la 12.000 de hectare, dintre cele circa 180.000  de  hectare de terenuri arabile existente. Anul aceasta se preconizează că vor fi re-lucrate aproximativ 9.000 de hectare, aceasta însemnând o recuperare şi reintroducere în circuitul agricol a 75% din întreaga suprafaţă a pacelelor abandonate. „O parte dintre agricultori, care erau reticenţi, au arendat suprafeţele nelucrate, unii au  arat şi le-au cultivat cu ce au putut, iar alţii le-au arat din toamnă şi urmează să le însămânţeze în perioada care vine”, a explicat purtătorul de cuvânt al DADR. Vasile Tofan subliniază că, spre surprinderea tuturor, există comune care mai au câte o pârloagă rătăcită, pe ici pe colo, faţă de cele multe întâlnite în anii anteriori.