Portofolii de proiecte şi
planuri de acţiune pentru fiecare membru al Zonei Metropolitane
Consiliul Director al
Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară „Zona Metropolitană” Suceava, întrunit
în ultima şedinţă din actuala legislatură şi prezenta formulă, a adoptat caietul
de sarcini privind organizarea licitaţiei deschise cu cerere de ofertă pentru
desemnarea firmei de consultanţă care va întocmi studiul pentru Strategia de
dezvoltare durabile a structurii din perioada 2013-2020. Preşedintele
Asociaţiei, Ion Lungu, primar al municipiului Suceava, spune că societatea
câştigătoare se va deplasa în fiecare unitate administrativ-teritorială
componentă, iar în urma discuţiilor cu autorităţile şi alte oficialităţi locale,
precum şi a dezbaterilor publice, vor realiza portofolii de proiecte şi planuri
de acţiune. „În final, toate portofoliile vor fi incluse în această
strategie, căutându-se compatibilităţi între localităţi. Astfel, pentru un drum
între două unităţi-administrative vecine se va promova un singur proiect, la
fel şi cazul proiectelor pe deşeuri, cei care vor întocmi de studiul de
consultanţă urmând ale compatibiliza la faţa locului”, subliniază Lungu,
menţionând că preţul de pornire la licitaţie este de maxim 150.000 de lei. Edilul şef sucevean precizează că durata de
întocmire studiului pentru Strategia de
dezvoltare durabilă a Zonei Metropolitane este de 7 luni, însă speră acesta să
fie gata după doar 5 luni, astfel încât „lucrurile să fie grăbite”. Municipalitatea
suceveană intenţionează să promoveze proiecte de realizarea de parcări
supraterane în cartierele urbei reşedinţă de judeţ, reabilitarea termică a
blocurilor de locuinţe, iar în comun cu Ipoteşti, Salcea şi Bosanci să treacă
la realizarea celui de al doilea inel rutier de ocolire a Sucevei. Din Asociaţia de dezvoltare intercomunitară
„Zona Metropolitană” Suceava, fac parte, alături de municipiul reşedinţă de
judeţ, oraşul Salcea şi comunele Adîncata, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara
Pătrăuţi şi Bosanci. Consiliul Director este compus din cei 7 primari ai
unităţilor administrativ-teritoriale componente.