Legislaţie stufoasă şi
birocraţie mare la licitaţiile pentru atribuirea serviciilor publice
·
„Jumătate de an se pierde în formalităţi, iar altă
jumătate din cauza vremii”, susţine primarul Sucevei, Ion Lungu
·
La ANRMAP şi SEAP, procedurile durează cel puţin 4 luni, soluţia
constând în licitaţiile şi contractele cu întindere multianuală
Primarul de Suceava, Ion Lungu, este nemulţumit de faptul că serviciile
publice din competenţa administraţiilor publice locale nu pot fi delegate cu
celeritate, cauza constând în legislaţia stufoasă şi birocraţia mare. Edilul şef susţine că, pe an ce trece,
procedurile privind organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor sunt tot mai lungi
şi anevoioase, dând ca exemplu pe cele pentru atribuirea serviciilor de
întreţinere şi reparare a străzilor şi sistemului de iluminat public. Lungu
a declarat, într-o conferinţă de presă,
că nu comentează pe marginea corectitudinii aplicării legii şi transparenţei în
organizarea licitaţiilor, însă crede acestea nu ar trebui vizeze doar un singur
an. Şeful executivului municipal sucevean susţine că, în cel mai fericit caz,
jumătate dintr-un an se pierde doar cu ţinerea licitaţiilor şi rezolvarea
contestaţiilor la acestea. „Nu se
poate organiza licitaţie în luna
ianuarie, pentru că nu este aprobat bugetul local, care, la rându-i, este
condiţionat de aprobarea celui naţional. După ce îl aprobăm, intervin pe traseu
Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Licitaţiilor
Publice şi Sistemul Electronic de Organizare a Licitaţiilor Publice, iar toate
aceste formalităţi durează, până la semnarea contractului, cel puţin durează
3-4 luni”, explică Lungu. În opinia ocupantului fotoliului din Areni,
soluţia ar consta în licitaţiile şi contractele cu întindere multianuală, cel
puţin pentru atribuirea celor două servicii. Dacă în privinţa iluminatului
public există şi varianta atribuirii în concesiune a serviciului, în cazul
infrastructurii rutiere, în intervalul noiembrie-aprilie nu se poate lucra din
caza frigului, iar o altă bună parte din an nu se intervine pe motiv că nu a
fost desemnat operatorul. „Cred că
pare, tot mai evident, necesitatea de a folosi aceste licitaţii multianuale,
pentru că jumătate de an se pierde în formalităţi, iar altă jumătate din cauza
vremii”, a evidenţiat primarul Sucevei, Ion Lungu.