Pentru Suceava, economia lui Boc nu mai duduie deloc
·
În 2 ani la rând, defalcările
înspre Suceava din încasările din impozitul pe veniturile oamenilor şi din taxa
pe consum s-au diminuat cu 1 milion de euro
·
Veniturile proprii el
municipalităţii au sporit cu 3,7 % pentru că, din cauza sărăciei,
contribuabilii s-au înghesuit să nu piardă bonificaţia de 10% acordată la plata
anticipată
În primele 3 a luni ale acestui an, municipalitatea suceveană a primit
bani mai puţini de la bugetul de stat, faţă de perioada corespunzătoare a anului
trecut. Primarul Ion Lungu a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că sumele
intrate în puşculiţa bugetară locală din impozitul pe venit s-au diminuat cu
9,7%, iar cele din taxa pe valoare adăugată(TVA), cu 11,60%. „Faptul
că noi am încasat cu aproape 1 milion de euro mai puţin de la bugetul de stat
s-a compensat cu încasarea cu 1 milion de euro mai mult din sumele primite de
la Uniunea Europeană, în contul plăţilor efectuate. Aşa cum se ştie, la
proiectele europene, mai întâi achităm noi suma, după care vine rambursarea.
Una peste alta, mă declar destul de mulţumit de execuţia bugetară, în aceste
condiţii destul de vitrege din punct de vedere economic. Acest lucru arată că
strategia noastră de fundamentare a taxelor şi impozitelor locale este corectă,
mai ales că avem creştere de 3,7% la venituri proprii”, a explicat ocupantul
fotoliului din Areni. Lungu a ţinut să evidenţieze că, pe total venituri, în
primul trimestru al anului 2011, veniturile toatele ale municipiului sunt
totuşi, cu 3,3% mai mari decât în intervalul similar din 2011. Aşa, cum a amintit, veniturile Primăriei din
taxele şi impozitele locale au sporit, în medie, cu 3,7%, lucru explicabil prin
graba cu care, din cauza sărăciei, atât contribuabilii persoane fizice, cât şi
agenţii economici, s-au înghesuit să nu piardă bonificaţia de 10% acordată la
plata anticipată a dărilor. În cadrul acestei din urmă categorii, la impozitele
şi taxele pe terenuri, clădiri şi autovehicule, saltul mediu este de 16,4%. Cea
mai importantă creştere o reprezintă impozitul pe clădiri de la agenţii
economici-18,03%, sporul înregistrat la persoanele fizice fiind de 14,04%. De
anul acesta, agenţii economici se bucură de o bonificaţie de 10% la achitarea
integrală, cu anticipaţie, până la data de 31 martie a anului fiscal, a
impozitelor şi taxelor pe terenuri şi clădiri. Până acum, de această facilitate
aveau parte doar contribuabilii persoane fizice, celor persoane juridice
rezervându-li-se o deducere de doar 5%.