Pentru continuarea
lucrărilor,
Catedrala primeşte de la
bugetul local 300.000 de lei
·
În ultimii 8 ani, lăcaşul de cult a fost sprijinit cu
echivalentul a 1,5 milioane de euro
Municipalitatea suceveană
a orientat înspre Catedrala „Naşterea Maicii Domnului” fonduri de 300.000 de
lei, a anunţat ieri, edilul şef, Ion Lungu. Suma provine de la vistieria
locală, dintr-un total de 1 milion de lei prevăzut pentru 2012, şi va lua calea
continuării lucrărilor de la impozantul lăcaş religios din urbea reşedinţă de
judeţ. „Primăria Suceava continuă să sprijine unităţile de cult, aşa cum a
făcut-o în ultimii, 8 ani de când sunt primarul municipiului Suceava. Şi în
acest an s-au dat sume consistente la biserici, dar, în primul rând, la
Catedrală, pentru care, anul acesta, avem prevăzută suma de 1 milion de lei.
Deja am achitat suma de 300.000 de lei, pentru a merge mai departe cu lucrările
de construire”, subliniază şeful administraţiei locale. Ion Lungu
precizează că slujba de sfinţire a Catedralei, la faza de finisaj, ar putea să fie
oficiată în 2014. „Acest lucru este posibil şi în măsura în care noi vom
achita fondurile promise pentru acest an. Până în prezent suntem în grafic şi,
aşa cum am mai spus-o, pe lângă importanţa din punct de vedere al Bisericii
ortodoxe, Catedrala este şi un edificiu de patrimoniu pentru municipiul Suceava”,
a reliefat şeful executivului sucevean. Primarul
Ion Lungu a mai precizat că, în ultimii
8 ani, Catedrala „Naşterea Maicii Domnului” din Suceava a fost sprijinită cu
echivalentul a 1,5 milioane de euro.