10 aprilie 2012


Întreprinderile mici şi mijlocii se luptă cu blocajele financiare
·        O majorare a salariului minim la 1000 de lei pe lună va duce la închiderea a foarte multe IMM
·        Reducerea contribuţiilor pe muncă poate fi de 5%, respectiv de 3% la angajatori şi de 2% la angajaţi
România nu avea cum să nu intre în recesiune, atât timp cât la nivelul IMM există blocaje şi de 300.000-400.000 de lei, ceea ce pentru întreprinderile mici înseamnă sume imense, susţine expertul contabil  Filip Şerban, de la Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România(CECAR) Suceava. Economistul face această afirmaţie pe fondul apropierii campaniei electorale, perioadă în care politicienii sunt tentaţi să facă promisiuni populiste şi fără acoperire. Şerban opinează că, din punct de vedere  strict economic, aceste măsuri nu trebuie să se rasfrângă asupra bugetului naţional, care „şi aşa este în puternică suferinţă”. În contextul aprinselor discuţii din ultimul timp, Şerban crede că nu există surse de majorare a salariilor cu 15 procente, „FMI avertizând că, în această direcţie, lucrurile sunt complicate şi periculoase”.  Pe de altă parte, CECAR militează pentru o reducere a cotelor de contribuţie la bugetele de asigurări, „întrucât cotele pe muncă în România sunt foarte mari”.  „În Spania şi Portugalia, ţări aflate în criză, nivelul de impozitare pe muncă este foarte mic în comparaţie cu România”,  reliefează expertul contabil. Filip Şerban accentuează că IMM sunt conştiente că, în paralel cu reducerea cotelor de contribuţie la bugetul asigurărilor sociale, este necesară şi o creşterea salariului minim pe economie până la 800 de lei lunar. „Varianta creşterii până la 1000 de lei pe lună este una nerealistă, deoarece dacă majorarea se va face până un asemenea nivel, vor fi închise foarte multe IMM. Din calcule noastre, se poate face o reducerea de 5% a contribuţiilor, însă aceasta trebuie să fie de 3% la angajatori şi de 2% la angajaţi. Însă, nu trebuie să fie vorba numai despre contribuţia pentru pensii, ci şi pentru sănătate, din cele 3 procente reducere la angajatori, un procent să fie la bugetul de asigurări de sănătate”, explică oficialul CECAR Suceava, subliniind că diminuarea trebuie făcută astfel încât să nu afecteze în mod drastic cele două bugete.  Chiar dacă este una mică, Filip Şerban susţine că majorarea salariului minim pe economie va duce la o creştere a consumului, „salariatului intrându-i câţiva luaţi în buzunar”.