Din cauza frigului,
Constructorii de la proiectele europene, nevoiţi să se grăbească încet
· „Nu vrem să forţăm lucrurile, mai ales acolo unde este vorba despre lucrări sensibile”, a declarat primarul Ion Lungu
Din cauza temperaturilor negative şi ninsorii, ritmul lucrărilor din cadrul celor 4 proiecte sucevene a scăzut mult în aceste zile. Conducerea executivului municipal, Ion Lungu, spune că intervenţiile nu încetează şi că, de asemenea, comandamentele săptămânale cu factorii implicaţi vor fi ţinute în continuare. „Se pare că, în sfârşit a venit iarna la Suceava. Vom ţine în continuare aceste comandamente, chiar dacă este o perioadă friguroasă şi se lucrează în ritm redus. Nu vrem să forţăm lucrurile, mai ales acolo unde este vorba despre lucrări sensibile, de genul turnării de betoane sau de efectuare a finisajelor”, a declarat primarul Ion Lungu, menţionând că, totuşi, proiectele europene nu bat pasul pe loc şi că le cere constructorilor să se grăbească încet. Astfel, la parcările subterane se fac compartimentări şi se montează instalaţii, în timp ce la suprafaţă vor fi plantaţi stâlpii pentru iluminatul public de pe viitoarea esplanadă. Cel mai puţin se intervine la proiectul de reabilitare a infrastructurii rutiere, iar după ce la finele anului 2011 s-a lucrat la temperaturi scăzute, acum, pe unele porţiuni, asfaltul s-a exfoliat. Nu sunt prea mult afectate lucrările de modernizare a iluminatului public, în plină desfăşurare fiind acţiunea de scoatere din fundaţii a stâlpilor aparţinând vechiului sistem. În această perioadă, execuţia de la Centrul de conservare a tradiţiilor populare continuă cu amenajarea instalaţiilor interioare şi „închiderea” şi izolarea imobilului, astfel încât să se poată trece şi la finisaje. „Vom ţine aceste comandamente pentru rezolva problemele punctuale şi instituţionale care pot apărea, inclusiv pentru a da unele soluţii de proiectare”, a încheiat primarul Ion Lungu.