10 ianuarie 2012

Judeţul Suceava: o firmă la 62 de locuitori
·        Suceava ocupă, din acest punct de vedere, locul 33 la nivel naţional
La finele anului 2011, în judeţul Suceava existau nu mai puţin de 11.500 societăţi comerciale active. Aşa relevă datele Oficiului Registrului Comerţului, conform cărora, dacă raportăm acest număr la cei 707.588 de locuitori ai judeţului, se obţine, în medie, o firmă la fiecare tranşă de 62 de suceveni. Într-un top al judeţelor, realizat pe acest criteriu, judeţul Suceava ocupă locul 33 la nivel naţional, devansat fiind de judeţele Vrancea şi Neamţ. Prima poziţie este ocupată de municipiul Bucureşti, care se detaşează cu o firmă la fiecare 14 locuitori şi judeţul Ilfov, cu un agent economic la 17 persoane. În coada clasamentului se poziţionează judeţele Vaslui şi Botoşani, cu câte o societate comercială la 77, respectiv 92 de locuitori.  Potrivit sursei amintite, cele mai multe companii sucevene au sediul în reşedinţa de judeţ(362), unde, înainte de recensământul populaţiei şi locuinţelor, funcţiona o firmă la 296 de locuitori. Pe de altă parte, în judeţul Suceava, rata şomajului, conform celui mai recent raport la Institutul Naţional de Statistică, publicat în septembrie 2011, este de 4,3%. Acest nivel este destul de ridicat, Suceava fiind pe locul al 13-lea, în comparaţie cu celelalte judeţe ale ţării. Cea mai redusă rată a şomajului se înregistra în Ilfov şi Timiş,  1,7%, respectiv 1,8%. La polul opus, cu cei mai mulţi şomeri se evidenţiază judeţele Mehedinţi şi Vaslui, în care indicatorul în cauză atinge valorile de 9% şi 9,1%. De precizat este faptul că dintre şomerii luaţi în evidenţă în judeţul Suceava, 7,6% au studii superioare. 



·         Registrul Comerțului: http://recom.onrc.ro/
·         Institutul Național de Statistică: http://www.insse.ro/
·         Catalogul societăților comerciale: http://www.e-oferta.ro/companii
·         Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului: http://www.edu.ro/
·         Wikipedia: http://ro.wikipedia.org/wiki/Suceava



·