Bâlbâială la eliberarea abonamentelor subvenţionate pentru elevi şi studenţi
· Autorităţile locale fac eforturi pentru ca legitimaţiile compensate să fie date de la 1 februarie, şi nu de la 1 martie
Autorităţile locale sucevene dau declaraţii contradictorii în ceea ce priveşte eliberarea primelor legitimaţii de călătorie subvenţionate din acest an pe autobuzele TPL. Primarul Ion Lungu spune că nu mai este timp pentru respectarea termenului de 30 zile pentru afişarea şi consultarea opiniei publice în vederea aprobării modificării Regulamentului de funcţionarea societăţii de transport public de persoane, astfel încât în şedinţa de pe 26 ianuarie a deliberativului, odată cu dezbaterea noului buget local, să fie statuată şi suma necesară suportării diferenţei de tarif dintre costul real al călătoriei şi cel pe care îl vor achita elevii şi studenţii. Lungu spune că, în aceste condiţii, ar putea fi dată o hotărâre de prelungire a regulamentul valabil în anul trecut, măsură de natură să asigure procurarea din februarie a abonamentelor, şi nu din martie. „Există două proiecte în dezbatere publică, unul al Primăriei, ia altul Opoziţiei, însă nu mai sunt disponibile 30 de zile până la şedinţa Consiliului Local, pentru dezbatere publică, conform prevederilor legale. În această situaţie, avem o alternativă, aceea a prelungirii contractului de anul trecut cu TPL şi pe luna aceasta. Totuşi, îi asigur pe elevi şi studenţi că, din februarie, cel mai târziu, vor beneficia de abonamente, aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut”, declară primarul Lungu. Elevii şi studenţii din municipiul Suceava nu mai au parte de abonamente subvenţionate pe mijloacele de transport în comun ale societăţii Transport Public Local(TPL) de pe 9 decembrie, anul şcolar reluându-se, după vacanţa Sărbători, pe 15 ianuarie 2012. Pe de altă parte, viceprimarul Lucian Harşovschi a afirmat că numai elevii ar putea avea parte de suport pentru decontarea contravalorii cheltuielilor cu transportul şi pe perioada vacanţelor, conform Legii nr. 1/2011 a învăţământului. Adjunctul şefului executivului subliniază că, lunar, de la bugetul local trebuie decontate 3800 de abonamente, dintre care 500 pentru tinerii care urmează cursurile Universităţii „Ştefan cel Mare”. În 2011, elevii au beneficiat de abonamente de 15 lei în intervalul 12 septembrie – 11 decembrie, iar studenţii au primit legitimaţii subvenţionate pentru perioada 26 septembrie – 11 decembrie. Reducerea este semnificativă în comparaţie cu tariful normal de 60 de lei pe lună, diferenţa de 45 de lei suportându-se de vistieria locală.