25 ianuarie 2012

Comisie pentru verificarea contractelor de salubritate semnate de Primărie cu Rosal  
O comisie pentru analizarea activităţii de salubritate din municipiul Suceava ar urma să se înfiinţeze în şedinţa de joi  a Consiliului Local, un proiect de hotărâre în acest sens fiind înscris pe ordinea de zi a întrunirii ordinare din luna ianuarie. Iniţiativa aparţine grupului politic USL, din comisie urmând a face parte 9 aleşi, inclusiv unii de la PDL. Iniţiatorii cer analizarea contractelor semnate de Primăria Suceava cu operatorul Rosal Grup Bucureşti în anii 2004 şi 2007, precum şi a actului adiţional prin care acesta din urmă a fost prelungit, fără a fi organizată, însă, o nouă licitaţie.  Autorii iniţiativei mai cer stabilirea legalităţii indexării, de la 1 ianuarie 2011,  cu 60% a taxei de salubritate, precum şi lămurirea condiţiilor în care Primăria Suceava a refuzat proiectul „Ecologica”  al firmei Geiger, de  realizarea unui depozit ecologic pentru deşeurile menajere din municipiul reşedinţă de judeţ. „Nu în ultimul rând, comisia ar trebui să verifice dacă faptele prezentate de mass media în cazul primarului de Cluj, Sorin Apostu, în legătură cu contractele de salubritate se regăsesc şi în derularea contractelor de salubritate din municipiul Suceava”, se subliniază în expunerea de motive la proiectul de hotărâre de Consiliul Local.   În materialul citat se arată că Rosal nu a venit cu cel mai mic preţ la licitaţie, acesta din urmă fiind ofertat de Urban Serv Botoşani, administratorul rampei de deşeuri menajere din Botoşani, firmă care, de altfel, ar fi făcut numeroase contestaţii şi plângeri penale. Conform materialului amintit, acestea ar fi fost retrase după ce Urban Serv i s-ar fi propus un contract de depozitare a deşeurilor din Suceava pe platforma de la Botoşani. De asemenea, se precizează, printre altele, că gestionarea gunoaielor din Suceava este una foarte costisitoare, din cele 12 milioane de lei cheltuieli pe an, 3,6 milioane de lei reprezentând costuri cu transportul gunoiului.   „Având în vedere că, la Suceava, costurile cu salubritatea oraşului sau majorat nepermis de mult, este necesară o comisie de analizare a situaţiei create, cu obiectivele propuse, dar şi cu altele care pot fi ale consilierilor locali”, a se precizează în expunerea de motive la proiectul de hotărâre.