Prefectul Popescu face apel la calm, raţiune şi dialog
· Prefectura avertizează că organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise, participarea la astfel de adunări, precum şi instigarea prin orice mijloace şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 10.000 lei
Ieri la Prefectura Suceava, s-a ţinut şedinţa Comisiei de dialog social, la care au fost convocaţi toţi membrii acesteia, reprezentanţi ai administraţiei locale, sindicatelor şi patronatelor. Monica Tătaru, a anunţat, printr-un comunicat de presă, că întâlnirea a avut scopul analizării şi soluţionării, „atât cât este posibil”, a problemelor economice şi sociale cu care se confruntă oamenii. Şedinţa a fost prezidată de prefectul Sorin Arcadie Popescu şi de preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Gheorghe Flutur.
„Reprezentanţii patronatelor şi ai sindicatelor au prezentat problemele cu care se confruntă, propunând totodată o serie de măsuri, care au fost preluate de către şefii autorităţilor publice judeţene. Toţi cei prezenţi au susţinut că dialogul este singura cale de soluţionare a problemelor şi a conflictelor şi că autorităţile statului trebuie să protejeze cetăţeanul. Libertatea de exprimare este garantată de Constituţia României, dar orice manifestare sau adunare publică trebuie să aibă loc în condiţiile legii. Protestele paşnice, organizate în condiţiile legii sunt legitime, dar violenţa stradală nu este acceptabilă şi nici tolerată şi este sancţionată de lege”, se arată în comunicatul semnat de putătorul de cuvânt al Prefecturii.
Monica Tătaru precizează că Legea 60/1991 republicată şi modificată, precizează că adunările publice trebuie să se desfăşoare în mod paşnic şi civilizat, dar numai după declararea prealabilă a acestora. Potrivit legii, constituie contravenţie organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise, participarea la astfel de adunări, precum şi instigarea prin orice mijloace şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 10.000 lei. În comunicatul de presă se rată că prefectul judeţului Suceava, Sorin Arcadie Popescu, face apel la calm, raţiune şi dialog între cetăţeni şi reprezentanţii instituţiilor publice, în vederea soluţionării - în măsura posibilităţilor - a problemelor economice, sociale sau de altă natură, cu care aceştia se confruntă.