Reabilitarea termică a apartamentelor din Suceava costă peste 71 de milioane de euro
· Împreună, Primăria şi proprietarii ar urma să participe cu o cotă de 2% din totalul investiţiei
Dintr-un total de 15.469 de apartamente pentru care s-au avansat solicitări de la asociaţiile de proprietari, Primăria municipiului Suceava a înaintat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului o listă cu 7500 de apartamente care ar putea intra în reabilitări termice. Dintre acestea din urmă, doar pentru 3.531 au fost întocmite studiile tehnice şi realizat auditul energetic, fiind posibil ca ele să facă obiectul demarării efective a lucrărilor în acest an. Doar în cazul acestora, investiţia totală se ridică la peste 18,2 milioane de euro, anveloparea în integralitate a celor 15.469 de apartamente presupunând un disponibil de fonduri de 71,3 milioane de euro, adică o medie de 4600 de euro pe unitatea de locuit. Potrivit primarului Ion Lungu, prin programelor guvernamentale din anii trecuţi, în reşedinţa de judeţ intervenţiile de creştere a eficienţei energetice au costat, în medie, 3000 de euro pe fiecare apartament. Valoarea mai scăzută a acestor ultime intervenţii este justificată, de şeful executivului local, prin aceea că, odată cu scoaterea la licitaţie, firmele constructoare competitoare pot oferi preţuri mai mici decât cele efective de pornire. Primul gospodar al urbei reşedinţă de judeţ opinează că intervenţiile presupun, în funcţie de bloc, izolarea faţadelor: înlocuirea geamurilor de lemn(acolo unde este cazul); repararea pardoselilor de la subsol; repararea planşeelor de la ultimul etaj sau a acoperişurilor imobilelor.
Lungu arată că încă nu se ştie prea multe despre modul cum va fi derulat noul program, dar se vehiculează că autorităţile locale şi proprietarii vor trebui să vină, împreună, cu 2% din valoarea totală a lucrărilor. „Sperăm ca această cotă de 2% de cofinanţare să fie suportată de Primărie şi de proprietari. Ni s-a cerut o situaţie, iar noi am înaintat-o, în speranţa creării unei noi axe de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional. Am prins rând la Minister, însă problema nu este încă lămurită. Dacă respectiva cotă va fi suportată în întregime de la bugetul local sau inclusiv de către cetăţeni, nu ştim încă acest lucru. S-a discutat şi la televizor, reabilitarea este aprobată şi în bugetul pe anul 2012, existând o poziţie de reabilitări termice prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, pe Axa I a POR. Aşteptăm să se clarifice lucrurile, mai întâi acolo”, a explicat edilul şef Ion Lungu, menţionând că în proiectul bugetului local pe 2012 a fost prevăzută o cofinanţare de 2% din cele 18 milioane de euro necesare o pentru primele 3.531 de apartamente. În anii trecuţi, reabilitarea termică fost finanţată în proporţie de 50% de la bugetul de stat, de 30% de la bugetul local şi de 20% de către beneficiari. În etapele anterioare, lucrările de creştere a eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe şi-au propus reducerea consumului de energie şi asigurarea unui climat termic corespunzător în interiorul apartamentelor.