• Aceasta dacă indemnizaţii vor să beneficieze de prelungirea ajutorului de şomaj cu intervalul în care sunt în incapacitate
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă face cunoscut că şomerii care se află în concediu medical sunt obligaţi să înştiinţeze în scris instituţia sucevenă despre acest lucru. „Ca urmare a publicării în Monitorul Oficial din 13 decembrie 2010 a Legii nr. 233, începând cu data de 16 decembrie şomerii care primesc indemnizaţii de şomaj şi se află în incapacitate temporara de muncă, adică în concediu medical, au obligaţia să înştiinţeze în scris AJOFM Suceava despre apariţia stării de incapacitate”, precizează directorul executiv Aurelia Focşa. Şeful AJOFM subliniază că respectiva înştiinţare trebuie însoţită de datele de identificare ale şomerului indemnizat, numele medicului care a prescris concediul şi de denumirea unităţii medicale în care îşi desfăşoară activitatea acesta din urmă. Notificarea la AJOFM trebuie făcută în termen de 24 de ore de la data acordării concediului medical. În cazul în care incapacitatea s-a ivit într-o perioadă declarată nelucrătoare, înştiinţarea va fi înaintată în prima zi de lucru de după intervalul respectiv. „În cazul nerespectării obligaţiei menţionate, perioada de suspendare a indemnizaţiei de şomaj – cu intervalul acordării plăţii pentru incapacitate temporară de muncă - va continua să facă parte din lunile de plată a ajutorului de şomaj. Aceasta înseamnă că perioada legală de indemnizare nu se mai prelungeşte cu durata concediului medical”, explică directorul executiv al AJOFM, Aurelia Focşa.