Se ţine licitaţie pentru
Monitorizare video a zonelor cu potenţial infracţional
Astăzi, se ţine licitaţia pentru atribuirea lucrărilor de materializare a Proiectului de reducere a criminalităţii şi creşterea siguranţei cetăţeanului. Este cea de a doua licitaţie din seria celor 5 proiecte cu finanţare europeană din cadrul Programului Operaţional Regional(POR), prima fiind cea pentru executantul care va realiza Centrul de conservare a tradiţiilor populare. „Vineri organizăm cea de a doua licitaţie din cadrul POR, respectiv cea pentru proiectul de reducere a criminalităţii şi creşterea siguranţei cetăţeanului”, a declarat primarul Ion Lungu, adăugând că în ianuarie vor avea loc şi celelalte 3 licitaţii, iar în primăvară se va trece la lucrările efective. Proiectul are în vedere montarea a 87 de camere de luat vederi în zona unităţilor de învăţământ, pieţele agro-alimentare şi în perimetrele aglomerate ale oraşului, precum şi înfiinţarea unui centru de monitorizare la primărie. Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local, investiţia totală este de 2,46 milioane lei, de la bugetul local urmând a fi alocate, în acest sens, 394.000 de lei. Documentaţia a fost depusă pe Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 ”Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor-poluri urbane de creştere. Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al municipiului Suceava cuprinde 5 proiecte care vor fi finanţate în cadrul Programului Operaţional Regional(POR), dar şi din alte surse financiare, acestea având ca scop, printre altele, reabilitarea mai multor străzi din municipiu, modernizarea pasajului CFR Burdujeni, realizarea de parcări subterane, modernizarea de parcuri şi construirea centrului de conservare a tradiţiilor populare. Valoarea totală a fondurilor ce vor fi accesate prin POR 2007-2013 este de 28,8 milioane de euro, eligibile fiind 23,4 milioane de euro.