Copii de bani gata, subjugaţi de tentaţia etnobotanicelor
• Prefectul Popescu cere monitorizarea din faşă a pornirilor vicioase şi aducerea tinerilor pe calea cea bună
• „Soluţia ar fi interdicţia comercializării sub orice formă a substanţelor în cauză”, crede şeful IŞJ, Petru Carcalete
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Suceava, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava şi Poliţiei Comunitare vor monitoriza activitatea elevilor pe durata programului şcolar. Aşa cerut prefectul Sorin Arcadie Popescu în cadrul şedinţei Colegiului prefectural, intervenţia venind pe fondul necazurilor cauzate de intensificarea consumului de etnobotanice. Prefectul crede că tendinţa poate fi diminuat doar dacă organele abilitate vor desfăşura acţiuni preventive, începând chiar cu cele de verificare a barurilor din jurul şcolilor. Reprezentatul Guvernului crede că totul începe de la o nevinovată băutură, menţionând că are informaţii potrivit cărora copiii ai unor oficialităţi din judeţ se „dedulcesc” la asemenea practici, antrenând, în acelaşi timp, şi pe tinerii din anturajul lor. „Nu este vorba neapărat de consumul de etnobotanice, dar se bea, iar dacă acest lucru este neglijat, se ajunge la o fază mai înaintată. Există şi copii ai unor oameni foarte importanţi, care antrenează şi pe alţii în fenomenul acesta şi, astfel, cercul se măreşte. Dacă se intervine din timp, o parte a lor va putea fi adusă pe calea cea bună”, a reliefat Sorin Arcadie Popescu, adăugând că elevii identificaţi în asemenea posturi vor fi prezentaţi părinţilor şi îndrumaţi înspre cabinetele psihologice.
Referindu-se la proliferarea etnobotanicelor, şeful Inspectorul Şcolar Judeţean, Petru Carcalete, subliniază că nu se stă deloc cu mâinile în buzunare, însă posibilităţile de intervenţie sunt limitate de legislaţia incompletă. Dl Carcalete crede că progrese nu se vor face decât în momentul în care respectivele substanţe vor fi interzise în totalitate. „Deocamdată nu avem legislaţie în domeniu. Nici cu interzicerea magazinelor de etnobotanice nu se rezolvă absolut nimic, pentru că plantele respective se vând pe Internet. Soluţia ar fi interdicţia comercializării sub orice formă a substanţelor în cauză”, explică inspectorul şcolar general, făcând cunoscut că ISJ are o bază de date cu elevii „problemă” şi că, pentru aceştia, funcţionează cabinete psihologice şcolare. Pe de altă parte, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică, Ludovic Abiţei, relevă că deşi în judeţ s-au înregistrat tineri care prezentau simptom specific, aceştia nu au putut fi încadraţi în categoria consumatorilor de etnobotanice. Motivele constau în precaritatea literaturii de specialitate, precum şi în viteza cu care se schimbă compoziţia produselor incriminate. „S-au prezentat tineri cu greaţă şi ameţeli, cu probleme de echilibru, dar niciodată acestea nu au putut fi legate de consumul de etnobotanice. Aceasta din cauza lipsei din literatura de specialitate a definiţiei de caz, cât şi a faptului că nu se poate face o analiză riguroasă a unei compoziţii, deoarece între timp apare alta”, a declarat medicul Abiţei. În fiecare vineri, la Prefectură, oficialii Inspectoratului Judeţean Şcolar, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi Poliţiei Comunitare vor analiza evoluţia infracţionalităţii din unităţile şcolare şi vor stabili măsuri de contracarare a fenomenului.