Municipalitatea suceveană a celebrat peste 400 de cupluri de aur
Sâmbătă, municipalitatea suceveană va celebra alte 15 cupluri care au împlinit, în ultimele 3 luni, 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, anunţă primarul Ion Lungu. „Este un gest de recunoştinţă, de respect, din partea primăriei, a primarului, a Consiliului Local, pentru cei care au fost modele în comunitate şi în familie”, subliniază edilul şef. Dl. Lungu a ţinut ă menţioneze că, din anul 2004, de când este la conducerea administrativului, autorităţile locale au felicitat mai mult de 400 de asemenea longevive cupluri. „De când sunt primarul municipiului Suceava am sărbătorit aproximativ 400 de aur. Este vorba despre o dovadă de respect pentru cei care sunt cetăţeni exemplari pentru oraşul nostru, din toate punctele de vedere”, spus edilul şef. Cuplurilor semicentenare li se vor oferi diplome de fidelitate şi buchete de flori, după care se va ciocni câte o cupă de şampanie. La ceremonia din sala de şedinţe a Consiliului Local vor participa membri ai executivului, consilieri locali şi invitaţi din partea celor care au împlinit jumătate de secol de la semnarea actelor în faţa ofiţerului stării civile.