07 decembrie 2010

Repartitoare „martor” la 95% din scările de bloc
Un singur instrument de măsură cost 85 de lei, în lipsa acestuia plata căldurii de pe spaţiile comune urmând a se face conform unei formule a ANRSC
La 95% din condominii au fost montate repartitoare „martor” la preţul de 85 de lei bucata, s-a subliniat, ieri, la întâlnirea conducerii primăriei cu diriguitorii de la asociaţii şi reprezentanţii firmelor de servicii de repartizare a costurilor la încălzire Elsaco şi Techem. De asemenea, echivalentul termic a fost stabilit la 84,4% din totalul celor 920 de scări de bloc racordate la sistemul centralizat de încălzire. Atât dotarea cu repartitoare „spion” la subsol, uscător sau casa scării, cât şi calculul echivalentului termic sunt demersuri în baza cărora un proprietar de apartament va achita în contul căldurii exact atât cât a consumat. „Avem două variante, iar mai mult de atât primăria nu poate să facă. Ori se achiziţionează repartitoare martor, ori scările de bloc renunţă în întregime la sistemul de repartizare a costurilor, Care nu vrea niciun fel de repartitoare va plăti încălzirea al pauşal”, le-a precizat primarul Ion Lungu celor prezenţi. Un ordinul amintit al Autorităţii Naţionale de Reglementare a Serviciilor Comunitare(ANRSC) stipulează că, în situaţia în care nu este stabilită suprafaţa echivalentă termic, pentru spaţiile comune şi coloanele de transport care tranzitează apartamentele proprietarii de pe condominiu vor plăti suplimentar o sumă care acoperă contravaloarea a 30% din cantitatea de energie termică înregistrată de gigacalorimetrul de la subsol. Prevederile sunt valabile pentru lunile decembrie, ianuarie şi februarie din apropiatul sezon rece, pentru ca, în noiembrie, martie şi aprilie, cota de repartizare să fie de 50% din consumul evidenţiat de aparatul de măsură a consumului de energie termică.